Își zicea ea: „Dacă aș putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui!”
Marcu 5:28
Femeia bolnavă de 12 ani a înțeles un lucru esențial: că vindecarea vine din contactul personal cu Sursa de vindecare. Ea a constatat că stabilirea acestei legături nemijlocite nu este un lucru prea ușor, dar este posibil cu efort și perseverență. A înțeles corect că vindecarea nu este rodul străduințelor personale, ci este acțiunea divină a Vindecătorului.
În mod plăcut și constructiv, comentatorii acestui episod din Evanghelie scot în evidență valoarea credinței acestei femei. Iar acest adevăr este evident din faptul că Însuși Învățătorul o laudă, afirmând că această credință a vindecat-o. Femeia știa prea bine că prin credință a intrat în legătură cu Vindecătorul, dar puterea de vindecare nu era în credința ei, ci în puterea pe care o emana Vindecătorul.
Marcu înțelege adecvat acest fenomen atunci când comentează că Isus a simțit că o putere a ieșit din El. Intenția evanghelistului nu era aceea de a da loc la interpretări ciudate cu privire la vindecare, ci de a se înțelege corect că vindecarea venea de la Isus.
Această vindecare nu este singura în care atingerea constituie elementul de bază al transferului de vitalitate, refacere și binecuvântare. Isus a atins ochii orbului, și ei s-au deschis. A atins urechea lui Malhu, și ea s-a vindecat. A atins copiii pe creștet, și ei au plecat plini de bucurie și binecuvântare.
Maria probabil că a fost surprinsă de refuzul Domnului ei de a Se lăsa atins în grădina mormântului după înviere. Dar, după ce El a obținut recunoașterea și validarea sacrificiului Său în fața Tatălui, în seara aceleiași zile, ucenicii nu au avut nicio interdicție în legătură cu atingerea Lui. Mai târziu, Toma chiar a fost invitat să evalueze cicatricile cuielor, pentru a se convinge de realitatea învierii.
Unde, când și cum aș putea să-L ating și eu pe Isus?
