Ați auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu ucizi!” (…) Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecății.
Matei 5:21,22
Anacronismul este o nepotrivire a unui lucru din trecut cu cerințele prezentului. Viața se află într-o permanentă devenire și lucrurile care altădată erau bune încep să nu se mai potrivească cu cerințele actuale. Sigur că există și lucruri care nu se schimbă odată cu trecerea timpului, cum ar fi Decalogul. Dar, în textul de mai sus, Învățătorul oamenilor face o afirmație șocantă pentru cei din vremea Sa și poate și pentru unii dintre noi.
Ceea ce vrea să spună Isus aici este că într-un fel era interpretată porunca a șasea la darea ei pe Sinai și altfel trebuia interpretată la 1.500 de ani după aceea. Întrebarea de studiu ar fi: Cum trebuie interpretată astăzi această poruncă, după încă alți 2.000 de ani?
În comentariul pe care l-a făcut, Isus a spus că mânia poate fi considerată ucidere, după înțelegerea cea nouă pe care El a venit să o dea Legii Sale divine. Înțelegerea simplă a poruncii a șasea: „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte” era deja perimată, adică anacronică. În acest caz răzbunarea nu mai avea niciun suport moral și nici legal. În aceeași Predică de pe Munte, învățătura pe care ne-a dat-o Isus a fost că vremea răzbunării a trecut și acum este vremea iertării, a răbdării, a reconcilierii și vindecării relațiilor.
Anacronismul nu cruță nici cea mai sfântă instituție, care este biserica. Și ea trebuie să țină pasul cu vremurile. Sigur că această afirmație poate fi înțeleasă greșit, în sensul că se liberalizează astfel cultura instituțională a bisericii. Dar nu despre acest lucru vorbește Isus în Predica de pe Munte, ci despre interpretarea adecvată a principiilor divine neschimbătoare și eterne.
Cum ar trebui să fie formulată Legea divină în lumina înțelegerii și gândirii secolului al XXI-lea pentru a nu putea fi bănuită de anacronism?
