PE CANAPEA

Derek o sărută pe Erika stingher pe obraz, apoi pe buze și ea îi răspunde la sărut. Apoi încearcă să o atingă în moduri care o fac să se simtă inconfortabil, dar și tulburată în același timp. Și acum niciunul dintre ei nu știe ce să facă. Erika nu a mai fost niciodată atât de aproape de un băiat și nici nu s-a mai simțit atât de iubită. Îi place atenția pe care Derek i-o acordă. Și vrea mai multă.

După un minut de agitație, Derek îi spune brusc:

– Te iubesc!

Erika îi răspunde la fel. Dar amândoi se întreabă ce înseamnă cuvintele acelea cu adevărat.

Să oprim cadrul pentru o clipă: Oare Derek și Erika se iubesc cu adevărat?

Puțin probabil. Erika se bucură de afecțiunea lui Derek, care o face să se simtă la fel de dorită ca celelalte fete pe care le cunoaște. Pentru ca el să continue să o placă, ea este dispusă să facă lucruri pe care probabil nu le-ar face altfel. Așa că îl folosește pe Derek. Dar și Derek o folosește pe Erika. Prin faptul că are o prietenă își demonstrează sieși și prietenilor lui că este cineva.

Citește Proverbele 5:15-23

Care este planul uimitor al lui Dumnezeu pentru sexualitate?

Proverbele compară sexul și dragostea cu apa. În deșert, numai un nebun ar vărsa fără să îi pese apa de care are nevoie să supraviețuiască. Căsătoria este modul lui Dumnezeu de a proteja dragostea sexuală ca pe o comoară neprețuită, așa cum a făcut-o Dumnezeu să fie.

Dragostea în căsnicie este pentru partener, nu pentru a arăta bine în ochii altora sau a te simți bine pentru câteva minute. Acesta este cadrul stabilit de Dumnezeu, în care Erika nu trebuie să își facă griji că Derek o va părăsi, și Derek o poate trata pe Erika așa cum trebuie, nu să o atingă peste tot pe unde poate. Dragostea adevărată dintre un bărbat și o femeie valorează milioane de dolari, dar Erika și Derek își bat joc de ea de parcă ar valora doar câțiva bănuți.

Erika și Derek nu se gândeau la relații intime. Și niciunul dintre adolescenții de vârsta lor nu este pregătit pentru căsătorie. Cum rămâne cu săruturile și îmbrățișările? Când sunt ele potrivite? Nici acestea nu trebuie oferite fără discernământ, pentru că au scopul de a conduce la altceva. Sunt parte din iubire, așa cum un aperitiv bun prevestește o masă delicioasă.

Părinții tăi, pastorul tău de tineret și alți adulți creștini în care ai încredere te pot ajuta să îți stabilești și să îți menții limitele care te vor împiedica să irosești una dintre cele mai frumoase creații ale lui Dumnezeu. La urma urmei, dacă părinții tăi nu ar fi înțeles sentimentele cu care te confrunți în procesul tău de maturizare, nu ai fi acum aici! Vorbește cu ei!

Bea apă din fântâna ta şi din izvoarele puţului tău!
Proverbele 5:15

 

Kevin Johnson
Kevin Johnson
Cu o experiență de lucrător pentru tineret, editor senior de cărți de non-ficțiune și pastor profesor, el este acum consultant de carieră în Minnesota, ajutând oamenii să facă următorii pași îndrăzneți în muncă și viață. Kevin este căsătorit cu Lyn și au trei copii mari.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor