ÎNCHINARE DE CEARĂ

Jared a fugit în casă, s-a dus direct în sufragerie, a luat telecomanda și a început să caute toate canalele sportive.

Este adevărat.

Începând cu a doua jumătate a sezonului, Charlie Denton – cel mai iubit prinzător din toate timpurile – nu mai reușea să treacă de liniile de apărare. Scăpa pase pe care până și câinele lui Jared le-ar fi putut prinde. Și, fără performanțele extraordinare ale lui Denton, echipa lui a ajuns pe ultimul loc.

Jared privea acum filmările cu cele douăsprezece mașini de poliție care opriseră în fața casei lui Denton, arestându-i eroul. Denton recunoscuse totul, de la dependența de droguri la vânzarea meciurilor.

Mai târziu, în aceeași seară, Jared a dat jos de pe pereți toate afișele cu Denton și le-a rupt în bucățele mici – cu excepția unuia. L-a ținut pe acela, ca să arunce cu săgeți în el.

Citește 2 Timotei 3:10-14

Care sunt criteriile după care alegi ca cineva să îți fie model în viață?

Oamenii puternici și influenți te pot determina să faci ceea ce spun. Poate nu îți place de președinte, dar asculți de el. Trebuie să faci ce spune, chiar dacă nu ești fanul lui.

Alți oameni nu trebuie să te forțeze să îi placi. Te fac să râzi. Ori sunt ca supereroii care poartă măști și sunt îmbrăcați în colanți în timp ce se luptă cu răul. Ori visezi că ai putea cânta, sau arunca la coș, sau schia, sau patina la fel ca ei. Sunt prea buni ca să îți poți stăpâni entuziasmul.

Nu te așezi pe canapea și începi să îți alegi eroii în mod conștient. Poate că ar trebui. Pavel a enumerat câteva motive pentru care Timotei ar fi trebuit să caute să fie ca el și să facă ceea ce îi spunea. Pavel era real. Caracterul lui a fost același pe tot parcursul vieții sale – fie că a trecut prin biruințe sau catastrofe.

Majoritatea eroilor din zilele noastre se dovedesc a fi figurine de ceară, care se topesc la căldură. De obicei, eroii pe care îi cunoaștem îndeaproape – precum părinții, bunicii sau profesorii – sunt cei care se dovedesc a fi adevărate vedete.

Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat.
2 Timotei 3:14

 

Kevin Johnson
Kevin Johnson
Cu o experiență de lucrător pentru tineret, editor senior de cărți de non-ficțiune și pastor profesor, el este acum consultant de carieră în Minnesota, ajutând oamenii să facă următorii pași îndrăzneți în muncă și viață. Kevin este căsătorit cu Lyn și au trei copii mari.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video