Pe locuri, fiți gata…

Te clatini până la linia de start pentru cursa de zece mii de metri, purtând o cască de hochei bine căptușită. Te uiți prin casca ta de protecție la alergătorii de lângă tine. De ce sunt toți îmbrăcați ciudat? Te chinui să te apleci ca să îți iei locul, sprijinindu-te în mâinile acoperite de mănușile groase, ca să nu cazi.

Se aude pocnetul pistolului de start. Când încerci să o iei din loc, lamele patinelor încep să taie în pista din zgură și îți dai seama că este greu să alergi pe patine. De parcă nu ar fi fost de ajuns, când mulțimea de alergători se pune în mișcare, te uiți în jos și îți dai seama că mai ai o problemă. Patinele tale sunt legate una de alta.

Citește Evrei 12:1-3

Cum ar trebui să te îmbraci pentru a alerga pe urmele lui Hristos?

Căștile, apărătorile, mănușile și patinele sunt extraordinare dacă vrei să umbli pe gheață. Dar te transformă într-un neîndemânatic dacă te afli într-o cursă de alergare. Dacă vrei să alergi bine, rămâi îmbrăcat doar cu hainele esențiale și te încalți cu cei mai ușori pantofi sport pe care îi găsești.

Creștinii au în fața lor o cursă la sfârșitul căreia îi așteaptă o veșnicie alături de Dumnezeu și poporul Său. Cursa noastră – o viață trăită lângă Isus – nu este un sprint. Este un maraton care necesită determinare și consacrare. Ca să alergăm bine, trebuie să aruncăm tot ceea ce nu ne trebuie în această cursă.

Uneori, totuși, ne mișcăm greu cărând poveri la fel de inutile precum un echipament de hochei la o cursă de atletism – cum ar fi un calendar social care nu lasă loc socializării cu prietenii creștini sau un calendar sportiv prea încărcat pentru a putea petrece timp singuri cu Dumnezeu. Toate acestea sunt lucruri bune scăpate de sub control.

Situația se înrăutățește când viața noastră este controlată de lucruri rele. Păcatul ne scoate din cursă. Relele comise ne fac să cădem zvârcolindu-ne în dureri pe pista de alergare, până când Îi cerem iertare lui Dumnezeu și Îl lăsăm să ne ridice.

S-ar putea să simți că viața ta creștină se aseamănă cu prezentarea la o cursă de alergare încălțat cu patine. Acum este timpul să renunți la tot ceea ce îți împiedică alergarea.

Să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Evrei 12:1

Kevin Johnson
Kevin Johnson
Cu o experiență de lucrător pentru tineret, editor senior de cărți de non-ficțiune și pastor profesor, el este acum consultant de carieră în Minnesota, ajutând oamenii să facă următorii pași îndrăzneți în muncă și viață. Kevin este căsătorit cu Lyn și au trei copii mari.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor