Acum ori niciodată

Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! (Eclesiastul 9:10)

Copilul privi trupul neînsufleţit al tatălui lui, care era aşezat într-un sicriu, apoi se apropie de o doamnă şi o întrebă: „Când se va trezi tata?” Doamna îi oferi un răspuns realist, dar crud: „Niciodată.” În acea zi, copilul nu a putut pricepe ce însemna cuvântul „niciodată,” dar, ani mai târziu, viaţa l-a învăţat ce însemna: „Tatăl lui nu a mai revenit niciodată.” Ce s-a întâmplat cu viaţa acelui copil? Acel „niciodată” l-a făcut să înţeleagă că trebuie să cerceteze, să scrie, să iniţieze proiecte şi să lase urme în această lume. El a înţeles că trebuie să îşi croiască un alt drum de când a înţeles ce înseamnă cuvântul. Altfel, avea să facă şi el cunoştinţă cu „niciodată”.

Probabil că ai auzit de cartea Cele şapte obiceiuri ale oamenilor eficienţi. Ştii cine este autorul cărţii? Copilaşul din povestire – Stephen R. Covey. El a vândut peste douăzeci de milioane de exemplare ale acestei cărţi, care a fost tradusă în aproape patruzeci de limbi diferite. Influenţa acestei opere a fost atât de mare, încât Stephen R. Covey a fost numit „un Socrate american”.

Winston Churchill spunea următoarele: „Dacă prezentul încearcă să judece trecutul, va pierde viitorul.” Noi nu ne vom putea petrece toată viaţa plângându-ne de experienţele negative prin care am trecut, pentru că pe acest pământ, vom găsi ceea ce căutăm. Există două realităţi de neschimbat pentru fiecare dintre noi. Prima este că putem trăi doar prezentul. Trecutul este în urmă şi viitorul nu este încă aici. Trebuie să începem să facem ceea ce dorim să realizăm. Acum ori niciodată! A doua realitate inevitabilă este că nimeni nu poate trăi şi să nu moară niciodată! Nimeni nu se poate elibera de povara morţii! (Psalmii 89:49).

Cineva spunea că în cimitire se odihnesc visurile care nu s-au împlinit niciodată dintr-un motiv foarte concret: persoanele de acolo nu au început niciodată să trăiască şi să muncească pentru visurile lor. Începe chiar acum să te pregăteşti pentru cariera ta; începe să te gândeşti ce meserie ţi-ai dori să îmbrăţişezi; începe să practici sporturile care îţi plac. Dar mai presus de toate, „adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţii tale, până nu vin zilele cele rele şi până nu se apropie anii când vei zice: «Nu găsesc nicio plăcere în ei»; până nu se întunecă soarele şi lumina, luna şi stelele şi până nu se întorc norii îndată după ploaie” (Eclesiastul 12:1,2). Începe acum, nu mai aştepta!

#acumoriniciodată #pregăteşte-te

Vladimir Polanco
Vladimir Polanco
Asumă-ți fiecare zi din acest an, transformând trecutul în viitor, folosind prezentul. Dumnezeu este Cel care ne poate învăța secretul măsurării timpului. Vladimir Polanco semnează cartea „#urmărește profilul 365 share” apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video