Astăzi faci la fel ca ieri

Tu ai făcut minuni şi semne mari în ţara Egiptului şi până în ziua de azi şi în Israel şi printre oameni, şi Ţi-ai făcut un Nume, aşa cum este astăzi. (Ieremia 32:20)

Data de 6 august 1945 a fost una dintre cele mai fatidice zile din istorie. La ora 8:45, în acea dimineaţă, a fost lansată bomba nucleară Little Boy asupra oraşului Hiroshima. Toţi cei care locuiau pe o rază de patru kilometri au fost calcinaţi şi mai mult de o sută patruzeci de mii de oameni şi-au pierdut viaţa în urma deflagraţiei. Ce s-a întâmplat cu adventiştii care locuiau în acea zonă?

Asako Furunaka a vrut să afle răspunsul la această întrebare. El i-a intervievat pe adventiştii care locuiau în Hiroshima. Asako a ascultat mărturia lui Hiroko Kainou, care, auzind explozia, s-a plecat pe genunchi şi a început să se roage. Iwa Kuwamotot i-a povestit cum a ieşit târâş prin moloz pentru a-şi salva copiii. Tomiko Kihara, un medic adventist care s-a aflat la mai puţin de un kilometru de explozie, a scăpat nevătămat şi timp de o săptămână a muncit fără încetare pentru a duce victimele în siguranţă. Asako a descoperit că niciun adventist nu a murit în acea explozie. Ce minune măreaţă! După ce a ascultat toate aceste mărturii, Asako a hotărât să îşi predea viaţa lui Isus şi acum este un membru activ în Biserica Adventistă (Adventist World, august 2011, pp. 18, 19). Dumnezeul care a făcut o minune la Hiroshima a fost acelaşi care a înfăptuit minunea naşterii din nou în viaţa lui Asako!

Faraon şi-a schimbat total atitudinea când a văzut că Israelul nu a fost atins de niciuna din plăgile care loviseră Egiptul. Monarhul păgân, în loc să recunoască puterea Domnului, şi-a împietrit inima. Experienţa lui Asako este experienţa lui Faraon din trecut; astăzi contează ce vei face tu. Fără îndoială că Isus te-a protejat şi ţi-a purtat de grijă în mod special. A făcut acest lucru pentru că tu eşti mai bun decât alţii? Nu! Aşa cum spune Ieremia, „noi putem să aşteptăm ce e mai bun din partea Domnului datorită bunătăţii Sale” (vezi Plângeri 3:22).

Dumnezeul care a făcut minuni în Egipt şi la Hiroshima este acelaşi care continuă să facă minuni pentru tine. Ştii de ce? Pentru că în El „nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1:17) şi nimic nu va putea schimba marea Lui dragoste pentru tine.

#protecţiedivină #Dumnezeunetransformă

Vladimir Polanco
Vladimir Polanco
Asumă-ți fiecare zi din acest an, transformând trecutul în viitor, folosind prezentul. Dumnezeu este Cel care ne poate învăța secretul măsurării timpului. Vladimir Polanco semnează cartea „#urmărește profilul 365 share” apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor