Supus dragostei lui Dumnezeu

Louis Pasteur – vaccinul antirabic şi pasteurizarea

Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea! (Ioan 15:9)

Astăzi, poţi să înlături tot ceea ce nu lasă caracterul tău să se formeze frumos înaintea lui Dumnezeu. Cere-I să îţi dea din căldura şi dragostea Sa pentru ca astfel să topeşti obiceiurile, gândurile, faptele şi vorbele rele din viaţa ta. Tratează-te împotriva păcatului cu dragostea Lui!

Fiecare dintre noi a cumpărat măcar o dată alimente semipreparate şi s-a mirat de termenul lor lung de valabilitate. Putem păstra mâncarea zile întregi. Acest lucru se datorează unei persoane care s-a născut pe 27 decembrie – Louis Pasteur. El a căutat să înţeleagă cum funcţionează lumea microscopică şi cum o putem folosi pentru binele nostru.

Pasteur si-a încercat întâi talentul în arte şi literatură, dar a renunţat şi a continuat în domeniile matematică şi chimie. A fost numit profesor la Facultatea de Ştiinţe din Lille, iar una dintre descoperirile lui a schimbat parcursul biotehnologiilor de la vremea aceea.

El a fost cel care a demonstrat că ceea ce determină alterarea produselor alimentare sunt microorganisme care se dezvoltă în condiţii optime şi produc fermentaţia. A introdus practica pasteurizării, adică supunerea produsului la o temperatură ridicată şi inactivarea microorganismelor din produs. Datorită lui putem mânca astăzi fără a avea teama unei intoxicări sau a unei infecţii.

Prin cercetările lui, Pasteur a reuşit să elimine o problemă cu care omenirea se confrunta şi care ar fi existat şi azi dacă el nu s-ar fi gândit să o rezolve.

Adrian Vasile, Craiova

366like
366like
„366 like” se referă în fiecare zi la o personalitate (om de valoare) care s-a născut la acea dată sau un eveniment important pentru omenire care s-a întâmplat în ziua respectivă, biografia personalităţii alese sau conținutul evenimentului respectiv; în urma acestui demers se extrage o lecție de viață, un secret pentru succes pornind de la acea (acel) persoană (eveniment). Pe lângă aceasta, se face referire la un text din Biblie pentru ziua respectivă, care se potrivește cu lecția propusă. În acest fel, fiecare zi înseamnă un like (îmi place) oferit unei persoane, dar și dorința de a fi “like” (ca și) acea persoană.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor