Darul lui Dumnezeu

Amendamentul pentru abolirea sclaviei în SUA

Purtati-vă ca nişte oameni slobozi, fără să faceţi din slobozenia aceasta o haină a răutăţii, ci ca nişte robi ai lui Dumnezeu! (1 Petru 2:16)

Am fost creaţi ca oameni liberi. Ne-am îndoit însă de Dumnezeu şi am pierdut. „Libertatea” în independenţă de Dumnezeu este cea mai grea robie. Dumnezeu L-a trimis pe pământ pe Fiul Său, Isus Hristos, pentru a ne elibera din sclavia păcatului, pentru ca noi să înţelegem dragostea Lui pentru noi şi să fim salvaţi prin jertfa Lui. Trăieşte ca un om liber în Hristos!

Au existat mulţi sclavi, de-a lungul timpului, obligaţi de stăpânii lor să facă munci chinuitoare şi să trăiască mizerabil. Probabil se simţeau ca nişte insecte prinse în pânza unui păianjen.

La puţin timp după terminarea Războiului Civil din SUA, chiar pe 6 decembrie 1865, a fost aprobat al 13-lea Amendament la Constituţia Statelor Unite, prin care era interzisă sclavia. Războiul dintre nordişti şi sudişti a durat patru ani (1861-1865), timp în care preşedintele Abraham Lincoln, împreună cu Uniunea (statele nordice), a luptat pentru abolirea sclaviei.

Încă din primii ani ai războiului, sute de mii de negri au fugit în nord, astfel încât comandanţii au înfiinţat tabere şi şcoli pentru aceştia, unde atât adulţii, cât şi copiii puteau învăţa să scrie şi să citească. The American Missionary Association s-a implicat în efortul de război, trimiţând profesori în astfel de tabere.

Sclavia a luat sfârşit în SUA în primăvara anului 1865, când armatele confederate au capitulat. Toţi sclavii din Confederaţie au fost eliberaţi. Războiul s-a soldat cu aproximativ 1 030 000 de morţi. Aproximativ patru milioane de sclavi negri au fost eliberaţi în perioada 1861-1865.

Timotei Petreacă, Alexandria

366like
366like
„366 like” se referă în fiecare zi la o personalitate (om de valoare) care s-a născut la acea dată sau un eveniment important pentru omenire care s-a întâmplat în ziua respectivă, biografia personalităţii alese sau conținutul evenimentului respectiv; în urma acestui demers se extrage o lecție de viață, un secret pentru succes pornind de la acea (acel) persoană (eveniment). Pe lângă aceasta, se face referire la un text din Biblie pentru ziua respectivă, care se potrivește cu lecția propusă. În acest fel, fiecare zi înseamnă un like (îmi place) oferit unei persoane, dar și dorința de a fi “like” (ca și) acea persoană.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video