Ascultă!

Dale Carnegie – celebru autor american

Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină si din cuvintele tale vei fi osândit. (Matei 12:37)

Din ceea ce a scris, înţelegem că succesul lui s-a datorat modestiei. El spunea: „Vorbiţi-le oamenilor despre ei înşişi şi vă vor asculta ore întregi.” Aşadar, când îl pui pe altul pe primul plan, îi câştigi încrederea şi respecţi totodată principiul biblic: „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi.”

Suntem fiinţe sociale. Dumnezeu ne-a dat dorinţa de a comunica, de a ne exprima, de a le împărtăşi celorlalţi gândurile şi sentimentele noastre.

Dale Camegie s-a născut în Maryville, Missouri, în data de 24 noiembrie 1888. În anii de adolescenţă, deşi trebuia să se trezească dimineaţa pentru a-şi ajuta părinţii la fermă, a reuşit să obţină o educaţie la State Teachers College, în Warrensburg. După terminarea studiilor, a vândut cursuri prin corespondenţă pentru fermieri, apoi a vândut slănină, săpun şi untură pentru Armour & Company.

Dibăcia lui în arta discursului era atât de mare, încât unii îl plăteau pentru a-i învăţa şi pe ei. La un moment dat, Carnegie a observat că nu exista nicio lucrare scrisă despre acest subiect. Aşa se face că, în 1931, după ani întregi de cercetare, acesta a scris şi publicat cartea Cum să câştigi prieteni şi să influenţezi oameni. Iniţial, au fost publicate doar 5 000 de exemplare, dar, în duda modestiei autorului, cartea a devenit un bestseller, fiind vândute peste 5 milioane de exemplare. Volumul a fost tradus în mai multe limbi de circulaţie internaţională.

Felicia Ciochindel, Motoci (Dolj)

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Ascultă Devoționale Audio pe Castbox Ascultă Devoționale Audio pe Apple PodcastsAscultă Devoționale Audio pe Spotify

spot_img

Publicate astăzi

Din aceeași categorie

spot_img