Frumusețea harului

Feodor Mihailovici Dostoievski

În El avem, prin credinţa în El, slobozenia si apropierea de Dumnezeu cu încredere. (Efeseni 3:12)

Isus Hristos a coborât în lumea aceasta pentru a-l elibera pe om din robia păcatului. Omul urma să moară, dar El i-a luat locul. Eliberatorul a murit pe cruce în locul meu şi în locul tău. Frumuseţea harului a fost descoperită la Golgota. Bucură-te de darul acesta nemeritat, urmând exemplul lui Isus Hristos!

„Plata păcatului este moartea.” Fiecare dintre noi a păcătuit călcând Legea lui Dumnezeu. Prin urmare, fiecare dintre noi ar trebui să-şi plătească poliţa. Insă Cineva a rezolvat problema păcatului.

La data de 23 aprilie 1849, Dostoievski este arestat sub acuzaţia de a fi complotat împotriva regimului ţarist. Singura vină a scriitorului a fost participarea la întrunirile unui cerc de tineri liberali condus de fraţii Petraşevski. Investigaţia durează mai multe luni, timp în care acuzaţii sunt încarceraţi, în tot acest timp, Dostoievski nu ştie ce-1 aşteaptă, dar nici nu este pregătit pentru o confruntare cu moartea.

Într-un final, verdictul e dat: condamnare la moarte prin împuşcare. La 23 decembrie 1849, condamnaţii sunt escortaţi în Piaţa Semionovski, unde sunt legaţi de stâlpi în faţa plutonului de execuţie. În ultimul moment, înainte ca soldaţii să tragă, un sol anunţă ordinul ţarului de anulare a execuţiei. Pentru condamnaţi începe o viaţă nouă.

Dostoievski este profund marcat de acest eveniment. În romanele scrise ulterior surprinde de nenumărate ori personaje care sunt pe punctul de a se lăsa în mrejele morţii, fiind eliberate în ultima dipă de Evanghelie.

Benone Natanael Pisuc, ITA, Cernica

366like
366like
„366 like” se referă în fiecare zi la o personalitate (om de valoare) care s-a născut la acea dată sau un eveniment important pentru omenire care s-a întâmplat în ziua respectivă, biografia personalităţii alese sau conținutul evenimentului respectiv; în urma acestui demers se extrage o lecție de viață, un secret pentru succes pornind de la acea (acel) persoană (eveniment). Pe lângă aceasta, se face referire la un text din Biblie pentru ziua respectivă, care se potrivește cu lecția propusă. În acest fel, fiecare zi înseamnă un like (îmi place) oferit unei persoane, dar și dorința de a fi “like” (ca și) acea persoană.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video