Fii primul în slujire

Carl Czerny – primul profesor de pian

Între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru. (Matei 20:26)

În ce domenii îţi place să fii primul? Nu este rău să fii primul, dar, dacă nu eşti primul în slujire, în dăruire, în sacrificiu, dorinţa ta nu este curată. Numele tău nu va fi scris în nicio carte de istorie pentru că ai fost primul care şi-a cumpărat cel mai nou model de telefon. Fii primul care face ceva bun atunci când alţii nu doresc să facă. Fii creativ şi nu te mulţumi cu lucruri gata făcute. Fii primul slujitor al Împăratului ceresc şi vei fi primul invitat la masa Lui.

Biblia ne spune să fim cap. Uneori, facem din lucrul acesta un scop în sine. Dumnezeu ne îndeamnă să fim cap pentru El şi pentru cauza Lui. Dacă privim la oamenii care au realizat lucruri care au făcut istorie, observăm că au fost persoane care au sacrificat din timpul, energia, banii şi alte lucruri ale lor.

Carl Czerny a fost pianist, pedagog şi compozitor austriac. A fost elev al tatălui său şi al violonistului Wenzel Krumpholz, apoi al lui Beethoven. La vârsta de 7 ani, a început să compună, iar la 10 ani putea să interpreteze din memorie un amplu repertoriu. La 15 ani, avea el însuşi discipoli printre care se va număra mai târziu şi pianistul german Franz Liszt. Catalogul său de compoziţii muzicale numără peste o mie de lucrări: simfonii, concerte, muzică de cameră, variaţiuni (printre care cele pentru pian şi orchestră). Toate acestea le-a realizat prin muncă şi sacrificiu. Lucrările lui nu sunt astăzi la fel de cunoscute precum ale altora pentru că el nu a urmărit promovarea proprie.

Laurenţiu Vasilache, Cernei (Arad)

366like
366like
„366 like” se referă în fiecare zi la o personalitate (om de valoare) care s-a născut la acea dată sau un eveniment important pentru omenire care s-a întâmplat în ziua respectivă, biografia personalităţii alese sau conținutul evenimentului respectiv; în urma acestui demers se extrage o lecție de viață, un secret pentru succes pornind de la acea (acel) persoană (eveniment). Pe lângă aceasta, se face referire la un text din Biblie pentru ziua respectivă, care se potrivește cu lecția propusă. În acest fel, fiecare zi înseamnă un like (îmi place) oferit unei persoane, dar și dorința de a fi “like” (ca și) acea persoană.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Publicate astăzi
Articolul precedentMai mult de-atât ce mai vrei?
Articolul următorÎntâlniri de neuitat