Invenția lui Dumnezeu

    James Watt – inventator

    Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului. (2 Corinteni 3:l8)

    Şi tu te poţi lăsa „îmbunătăţit” de Creatorul tău în fiecare zi. El este singurul care te poate ajuta să devii una dintre cele mai performante „locomotive” ale Sale. Doar prin puterea Sa transformatoare poţi deveni o făptură nouă.

    Te-ai întrebat care este modul de funcţionare a locomotivei? Prima locomotivă din lume a fost construită în anul 1803. A fost nevoie însă de perfecţionarea creaţiei lui James Watt, cel care a inventat locomotiva cu aburi.

    James Watt s-a născut în data de 19 ianuarie, în Scoţia. A urmat studiile la Londra, iar în 1754 a început să construiască instrumente matematice.

    După o perioadă, s-a stabilit în Birmingham, unde a hotărât să se înscrie intr-un club numit Lenar Society (Societatea Fanteziştilor) care, în ciuda numelui, era de fapt un club ştiinţific. Aici, Watt a reuşit să aducă la existenţă locomotiva cu aburi, brevetată în anul 1784. Tot în perioada frecventării clubului, Watt a reuşit să îmbunătăţească maşina cu aburi a lui Thomas Newcomen. Mulţumită invenţiei sale şi efortului altora, locomotiva s-a îmbunătăţit considerabil de-a lungul anilor, iar astăzi a devenit ceea ce cunoaştem noi. Pentru a putea compara puterile diferitelor maşini cu aburi, James Watt a introdus în sistemul internaţional unitatea de măsură cal-putere. Numele lui este folosit pentru unitatea de măsură a puterii electrice (watt, waţi).

    Rebeca Crişan, Betel (Arad)

    366like
    366like
    „366 like” se referă în fiecare zi la o personalitate (om de valoare) care s-a născut la acea dată sau un eveniment important pentru omenire care s-a întâmplat în ziua respectivă, biografia personalităţii alese sau conținutul evenimentului respectiv; în urma acestui demers se extrage o lecție de viață, un secret pentru succes pornind de la acea (acel) persoană (eveniment). Pe lângă aceasta, se face referire la un text din Biblie pentru ziua respectivă, care se potrivește cu lecția propusă. În acest fel, fiecare zi înseamnă un like (îmi place) oferit unei persoane, dar și dorința de a fi “like” (ca și) acea persoană.

    Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

    Publicate astăzi