Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă!
Matei 11:28
Mă întreb cât de bine dormeam când eram bebeluș. Mama nu mai este în viață ca să îi pot pune această întrebare, dar sunt curioasă. Oare dormeam adânc, fără să fiu deranjată de zgomotele din jur? Sau aveam un somn ușor, astfel încât toată lumea trebuia să meargă pe vârfuri după ce adormeam, de teamă să nu mă trezesc? Îmi plăcea să dorm de prânz când eram copil?
Îmi amintesc cum, odată, m-am oprit la casa unei prietene. Când am întâlnit-o la ușă, mama ei și-a dus degetul la buze și a ieșit de tot afară, temându-se că discuția noastră de la intrare l-ar putea trezi pe bebelușul ei nou-născut. Acesta reacționa la cel mai mic zgomot și îi era greu să doarmă adânc.
Într-o zi, eu și soțul meu am mers cu rulota și am înnoptat înainte de a ajunge la casa fiului nostru din Illinois, SUA. Am dormit amândoi până târziu. Am dormit aproape zece ore. Cu greu îmi venea să cred. A fost un lux să primim darul unui somn în plus. M-am simțit atât de odihnită!
Și ce minunat a fost! De obicei, sunt norocoasă dacă reușesc să dorm șapte ore pe noapte. Odihnă… iubesc acest cuvânt. Ce înseamnă însă „odihna” pentru viața noastră spirituală? Lăsăm noi cu adevărat deoparte poverile? Ne rugăm, dar le luăm înapoi la sfârșitul rugăciunii? Unele persoane sunt născute îngrijorate, dar a fi îngrijorat e ca și cum te-ai legăna într-un balansoar și te-ai aștepta să ajungi undeva. De ce, în schimb, să nu ne imaginăm că Dumnezeu ne ia cu bucurie poverile, lăsându-ne să ne odihnim încredințați că El le știe pe toate și Îi pasă de fiecare dintre ele? Ce imagine minunată a disponibilității Lui de a lua tot ce ne apasă și de a ne da o odihnă completă și perfectă!
Cu toții avem nevoie de odihnă – odihnă fizică pentru cei mai mulți dintre noi și, cel mai probabil, odihnă spirituală pentru toți. Isus spune că vrea grijile și poverile noastre. Și ghici ce? Știe exact ce să facă cu ele. Așa că mergi și prinde câteva ore bune de somn! Odihnește-te bine!
autor: Valerie Hamel Morikone



