„Voi Îmi sunteți martori”, zice Domnul.
Isaia 43:12
Unul dintre lucrurile valoroase pe care le-am învățat în lunga mea carieră de asistentă medicală a fost cum să nu fiu un pacient dificil. Printre sfaturile esențiale: să nu-i ceri asistentei să facă ceva ce poți face singur, să nu aștepți un răspuns instantaneu decât dacă este o urgență (asistentele sunt de obicei foarte ocupate), să fii vesel chiar dacă nu te simți în apele tale și să spui mereu „mulțumesc”. Majoritatea oamenilor nu știu că pacienții care sunt respectuoși primesc îngrijiri mai bune. Recent, am fost internată într-un mare spital universitar din cauza unor complicații apărute după o intervenție chirurgicală de urgență pentru rezecție de colon efectuată la spitalul meu local. Chirurgul meu a considerat că nu este prudent să continue tratamentul acolo, așa că m-a trimis la acest spital. În sala de operație, am cerut și mi s-a permis să rostesc o rugăciune pentru prezența și grija lui Dumnezeu în timpul intervenției.
După o operație lungă, realizată de trei specialiști, m-am trezit cu o incizie mare, o colostomie, un cateter, un tub nazogastric și o perfuzie. Fiica mea, Julie, era acolo și m-a susținut cu dragoste. M-am hotărât să fiu un pacient „model”: foloseam butonul de apel doar când era absolut necesar, mă spălam singură, mergeam pe hol de mai multe ori pe zi și eram mereu recunoscătoare și cu zâmbetul pe buze. În fiecare dimineață, înainte de vizita medicilor, mă trezeam devreme, mă spălam, inclusiv dinții, și îmi pregăteam un zâmbet. Ori de câte ori medicii făceau un comentariu pozitiv despre starea mea, răspundeam: „Lăudat fie Domnul!” Într-o dimineață, după vizita medicală, un rezident s-a întors în salon și m-a întrebat dacă poate să se roage cu mine. Altă dată, un student la Medicină a revenit și a spus: „Simt prezența Duhului Sfânt în această cameră.” Uneori, o asistentă trecea doar pentru a mă saluta câteva minute. Obișnuiam să pun muzică religioasă în surdină, care îmi aducea pace. Într-o dimineață, a început să cânte melodia mea preferată și pur și simplu n-am rezistat – am cântat cu entuziasm. Ușa s-a deschis brusc, iar o asistentă a intrat zâmbind: „Te-am auzit cântând.”
Deși internarea a fost lungă și nu lipsită de provocări, m-am străduit în fiecare zi să fiu o încurajare și o binecuvântare. Recuperarea mea a mers bine și, în cele din urmă, a venit și ziua externării. Chirurgul meu s-a așezat la marginea patului și mi-a spus: „Ai fost o pacientă foarte bună.” M-am simțit binecuvântată pentru că Dumnezeu mi-a oferit o oportunitate prețioasă de a fi martoră a bunătății Sale în fața tuturor celor care m-au îngrijit. Putem fi martori ai harului lui Dumnezeu oriunde ne-am afla. Să nu risipim nicio ocazie.
autor: Rose Neff Sikora
