O, de L-ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui și pentru minunile Lui față de fiii oamenilor!
Psalmii 107:8
Astăzi nu este doar o altă zi. Astăzi, Dumnezeu îmi descoperă încă o dată nenumăratele moduri prin care comunică cu mine, oportunitățile pe care mi le oferă ca să-L laud și să-I reflect iubirea. Sunt pregătită pentru ziua de azi? Poate că nu. Dar am încredere în El, iar fiecare zi pe care El o pregătește pentru mine nu este niciodată doar o zi oarecare.
Astăzi mă rostogolesc din pat și mă târăsc până în bucătărie ca să pregătesc micul-dejun pentru cele trei colege de cameră. Zăbovesc puțin mai mult lângă geamul mare din bucătărie, admirând frumusețea curții sălbatice de la țară. Câinii vecinului latră mai mult ca de obicei la trei băieți care scotocesc printr-un tomberon din parcul din apropiere. Cei doi mai mari privesc, în timp ce cel mai mic se ridică pe vârfuri încercând să ajungă la ceva din interior. Una dintre colegele mele le strigă: „Ce căutați acolo?” „Sticle!” răspunde unul dintre băieții mai mari.
Cum de nu i-am observat până azi? Oare așa își petrec ei duminicile? Căutând prin gunoaiele din cartierul nostru după resturi aruncate de locatari după petrecerile de sâmbătă seara?
Astăzi îi observăm și îi chemăm la noi acasă. Le aflăm numele și descoperim că sunt rude – doi frați și un văr din același centru de plasament. Misiunea lor este să adune sticle, să le vândă și să-și cumpere mâncare. Le este foame. Cel mai mic își scoate din rucsac oul fiert pe care trebuie să-l împartă între ei. Observăm că s-a crăpat în timpul căutărilor. Hainele le sunt murdare. Picioarele le sunt murdare. Unghiile de la picioare ies prin găurile pantofilor uzați pe care îi poartă.
Astăzi le oferim micul-dejun și îi trimitem înapoi cu mâncare pentru a împărți și cu ceilalți copii de la cămin. Astăzi nu este doar o zi oarecare. Este ziua pe care Dumnezeu mi-a dat-o ca să trăiesc pentru El. Astăzi îmi arată cât de bogată sunt în iubirea Lui. Astăzi uit de împrumuturile studențești și de alte griji financiare. Astăzi, Dumnezeu mi-a arătat că este credincios. Astăzi, Îi mulțumesc pentru familia mea, pentru colegele mele de cameră și pentru oportunități ca aceasta – de a-L slăvi prin slujirea altora. Astăzi, Îl laud pe Domnul pentru bunătatea Sa și pentru minunile Lui față de fiii oamenilor!
autor: Joan Dougherty-Mornan





