El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.
Apocalipsa 21:4
Ai simțit vreodată că viața pe pământ este îmbibată de un spirit de competiție? Acesta există în fiecare fațetă a vieții de zi cu zi, în sport, în politică, în educație, în publicitate – ai observat vreodată lupta dintre companiile de asigurări? Și spune-mi, te rog, care pastă de dinți îmi va face dinții mai albi?
Încă din Grădina Edenului, concurența și-a făcut apariția. Eva a fost pusă în fața dilemei de a trebui să decidă: să Îl cred pe Dumnezeu sau pe acest șarpe? Știm ce a ales ea. Și de atunci totul a fost la vale. Dacă nu ar fi fost intervenția unui Creator iubitor, care a pus imediat în aplicare un plan de salvare și de restaurare, întreaga rasă umană s-ar fi îndoit și s-ar fi strâmbat. Era Unul singur care putea să îndrepte ce se îndoise.
Mă gândesc la doi mici prieteni care discutau într-o zi despre tații lor. Fratele meu Timmy era unul dintre ei, iar vecinul său de alături, Tommy, celălalt. La un moment dat, conversația a început să se încingă puțin, în timp ce fiecare băiat lăuda realizările propriului tată. Inutil să mai spun că a devenit un adevărat concurs, pentru că se luaseră la întrecere unul cu celălalt. În tensiunea momentului, Timmy a început să simtă că pierde lupta. Frenetic, storcându-și creierul pentru a găsi ceva care să egaleze sau să depășească realizările strălucitoare ale tatălui lui Tommy, Timmy a ajuns în cele din urmă la această jalnică laudă: „Ei bine, tatăl meu are mai multe cuie îndoite decât tatăl tău!”
Mai multe cuie îndoite. Cu siguranță că nu este cea mai mare realizare cu care să se laude. Și totuși, există o lecție care poate fi trasă din această ofertă tinerească, bazată pe disperare. Nimeni nu se poate lăuda cu mai multe cuie îndoite decât Tatăl nostru ceresc. Toți copiii Săi pământești – până la ultimul – sunt niște cuie îndoite, strâmbe. Și nimeni nu este mai calificat decât El să îndrepte un cui îndoit. Să ne gândim la Saul, vânătorul de recompense, pornit să ucidă creștini, care a devenit Pavel, poate cel mai mare evanghelist creștin din toate timpurile. Să ne amintim de acei „fii ai tunetului”, Iacov și Ioan, ale căror naturi firi tumultuoase au fost domolite sub influența Prietenului lor Isus.
Este promisă o zi în care toate lucrurile vor fi făcute noi. Apocalipsa 21 și 22 ne înfățișează un tablou uluitor a ceea ce ne așteaptă. Pentru totdeauna, nu vor mai exista lacrimi, tristețe, plânset, moarte sau durere; nici păcat, de niciun fel. Și, cel mai minunat dintre toate, nu vor mai exista… cuie îndoite!
Christine B. Nelson
