CUM NE MANIFESTĂM DRAGOSTEA?

Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.
Ioan 14:15

Pentru că mama ei, care era profesoară, se afla încă în vacanța de sărbători, Sara nu se întâlnise cu bona ei de două săptămâni. O fetiță curioasă și fericită în vârstă de un an, Sara se bucura acum de atenția celor patru frați mai mari, care se bucurau și ei, la rândul lor, de scurta vacanță. Chiar dacă era micuță pentru cele paisprezece luni ale ei, Sara avea mintea unui mic gigant. Spunea cu emfază exact ceea ce își dorea și ceea ce nu dorea.

Când vacanța aproape se terminase, Marguerite, bona lui Sara, a venit pentru o vizită de Anul Nou. Când a văzut-o, Sara și-a abandonat jucăriile, a trecut pe lângă mama ei iubită și s-a grăbit către Marguerite, care a luat-o voioasă în brațe. Apoi, într-un gest care transmitea multe, Sara și-a pus capul pe umărul lui Marguerite și nu a vrut să mai plece de la ea din brațe. Era un mesaj tăcut, dar vocal: „Te iubesc, Marguerite! Sunt încântată să te văd din nou!” Sara își arătase dragostea.

Avem atât de multe opțiuni de a ne exprima dragostea. Putem să o vocalizăm sau, la fel ca Sara, putem să ne demonstrăm dragostea prin acțiunile noastre. Totuși, unii copii și adulți se plâng că niciodată nu își aud părinții spunându-le: „Te iubesc” sau măcar să exprime acest lucru prin gesturile lor. Mulți soți și soții trăiesc într-o căsnicie fără dragoste, tânjind – dorindu-și mult cea mai mică dovadă, cea mai măruntă exprimare a faptului că sunt iubiți și prețuiți.

Cât de mult ne costă să vorbim și să ne demonstrăm dragostea? Cât de mult s-ar schimba viața unei familii în care asemenea manifestări lipsesc!

Dar ar putea fi adevărat acest lucru și în privința exprimării dragostei noastre pentru Mântuitorul nostru?

El Și-a demonstrat dragostea pentru noi prin sacrificiul suprem – moartea Sa pe cruce. Apoi a spus în mod clar: „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele.” Când ne demonstrăm dragostea, petrecem timp în casa Lui de închinare sau ne închinăm altor dumnezei? Îl căutăm pe El dimineața devreme și pe tot parcursul zilei sau căutăm telecomanda? Ne bucurăm de darurile pe care El ni le-a pregătit – lacurile, pădurea, florile parfumate – sau ne petrecem tot timpul cu dispozitivele electronice și în malluri, la cumpărături? Cum ne manifestăm dragostea?

În fiecare zi, Dumnezeu Își demonstrează dragostea pentru noi – El ne trezește, ne oferă ochi pentru a citi și minți pentru a gândi. El ne-a promis că ne va proteja și ne va călăuzi. Acum, noi cum ne arătăm dragostea?

autor: Annette Walwyn Michael

Pentru dimineți inspirate
Pentru dimineți inspirate
Când îți începi ziua căutându-L pe Tatăl în rugăciune, adu-ți aminte că El te privește de sus, te vede și te-a binecuvântat cu o nouă dimineață, o nouă zi de viață pentru El. Acest devoțional este scris de femei din lumea întreagă și urmărește să le aducă cititoarelor bucuria și frumusețea unei relații vii și zilnice cu Dumnezeu și cu ceilalți.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor