SCLAV SAU LIBER?

Deci, dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi.
Ioan 8:36

Sclavia – ce imagine îți aduce în minte? Recent, am citit despre o fetiță iubită africană de doisprezece ani care a fost răpită, pusă pe un vapor de sclavi împreună cu mai mult de o sută de străini, supusă înfometării și greutăților nenumărate timp de două sau mai multe luni, coborâtă de pe vas sub acoperirea întunericului, fiind nevoită să se ascundă într-o mlaștină periculoasă și înfricoșătoare mai multe zile și nopți, apoi separată de ceilalți sclavi, dată în căsătorie unui sclav mai în vârstă care vorbea o altă limbă, și apoi scoasă la licitație pentru a fi vândută celui care dădea cel mai mult. Îți poți imagina suferința prin care ai fi trecut dacă aceasta ar fi fost fetița ta?

Acest copil a fost unul dintre ultimii supraviețuitori ai vasului Clotilda, ultimul vapor care a transportat sclavi, după mai bine de cincizeci de ani după ce transportul de sclavi fusese scos în afara legii. Între 1525 și 1866, mai mult de douăsprezece milioane cinci sute de mii de africani fuseseră vânduți ca sclavi, din care aproape două milioane nu au supraviețuit călătoriei. Cei morți sau pe moarte erau aruncați în Oceanul Atlantic ca gunoiul. Condițiile de pe vapoare erau atât de rele, încât aproape douăzeci la sută din echipaj nu ajungea la mal, pentru că mureau de boli și infecții.

Ce bine că nu suntem sclavi, vânduți în robie pentru o moarte vie! Dar stai puțin – ar putea exista și un alt fel de sclavie? Am putea fi amăgiți de un simțământ fals de siguranță? Satana este hotărât să facă tot ceea ce poate pentru a ne jefui de viața veșnică. Este crud și calculat. Înșelăciunile lui sunt viclene, plasa lui prinde ușor. Fără Isus și fără Cuvântul lui Dumnezeu, ce apărare am avea? Când vin ispite îndoielnice, El este scăparea și puterea noastră. Ni se spune: „Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi” (Iacov 4:7). Este o linie fină de demarcație între legalism și ascultarea care se naște din dragoste. De o parte este sclavie, de cealaltă parte este libertate.

Avem o ocazie în fiecare dimineață să ne angajăm să trăim pentru Isus și nu pentru noi înșine. Lucrurile grele nu se realizează fără luptă; puterea obiceiurilor este mare. Însă puterea Duhului Sfânt este și mai mare. Putem să ne folosim de această putere și să câștigăm victoria în numele Celui care „doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă” (2 Petru 3:9). Nu am fost destinați să fim sclavi, ci fiice ale Tatălui ceresc iubitor. Putem fi libere și, datorită acestui lucru, ne putem bucura!

autor: Lila Farrell Morgan

Pentru dimineți inspirate
Pentru dimineți inspirate
Când îți începi ziua căutându-L pe Tatăl în rugăciune, adu-ți aminte că El te privește de sus, te vede și te-a binecuvântat cu o nouă dimineață, o nouă zi de viață pentru El. Acest devoțional este scris de femei din lumea întreagă și urmărește să le aducă cititoarelor bucuria și frumusețea unei relații vii și zilnice cu Dumnezeu și cu ceilalți.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor