DĂTĂTORUL DE DARURI

Orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.
Iacov 1:17

Ziua Recunoștinței! Ce sărbătoare minunată, o zi în care să fim mulțumitori pentru toate lucrurile frumoase pe care Tatăl nostru ceresc ni le-a oferit. Când ne oprim pentru o clipă sau două să ne gândim la viețile noastre, din trecut și din prezent, este adevărat că „niciunul din toate cuvintele bune rostite asupra voastră de Domnul, Dumnezeul vostru, n-a rămas neîmplinit; toate vi s-au împlinit, niciunul n-a rămas neîmplinit” (Iosua 23:14).

După o vreme, oamenii au început să se agite, pregătindu-se pentru sărbătorile de iarnă. Cumpără cadouri și speră că vor găsi cadoul potrivit pentru cel căruia i-l oferă. Și Isus este un dătător de cadouri. Nu mă gândesc la lucruri materiale, mă gândesc la cât de generos ne împarte darurile naturii. Curcubeuri și cascade. Flori și plante, ale căror frumusețe întrece puterea de a o descrie, și prietenii care ne înalță și ne mângâie. Copilași ale căror inocență și entuziasm ne umplu cu bucurie. Și încercările care ne fac mai puternici și capabili să îi ajutăm pe cei care vin la noi în nevoie. Dumnezeu este atât de bun!

Acesta este momentul din an despre care ne vorbește pasajul din Evrei 13:5,6: „Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El Însuşi a zis: «Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.» Aşa că putem zice plini de încredere: «Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme. Ce mi-ar putea face omul?»”

Săptămâna trecută, nepoata mea mi-a trimis pe e-mail niște fotografii dintr‑o excursie pe care a făcut-o la Smokey Mountains. Se afla într-o drumeție către Cascada Laurel, iar imaginile erau extraordinare. Natura are un mod aparte de a ne arăta frumusețea și puterea dragostei pe care o are Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Cel mai mare spectacol pe care ni-l oferă este gratuit. Nu te costă nimic. Să nu pierdem din vedere aceste lucruri bune pentru că ele ne-au fost date ca să le experimentăm, să le împărtășim și să ne aducă mai aproape de Dumnezeul care le-a creat.

autor: Grace A. Keene

Pentru dimineți inspirate
Pentru dimineți inspirate
Când îți începi ziua căutându-L pe Tatăl în rugăciune, adu-ți aminte că El te privește de sus, te vede și te-a binecuvântat cu o nouă dimineață, o nouă zi de viață pentru El. Acest devoțional este scris de femei din lumea întreagă și urmărește să le aducă cititoarelor bucuria și frumusețea unei relații vii și zilnice cu Dumnezeu și cu ceilalți.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor