ADUCEȚI MULȚUMIRI

Bucuraţi-vă întotdeauna. Rugaţi-vă neîncetat. Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.
1 Tesaloniceni 5:16-18

Biblia înregistrează istorisirea Anei, în 1 Samuel 1:2–2:21. Ana era deprimată și amărâtă. Pe lângă faptul că era stearpă, soțul ei, Elcana, se căsătorise cu o a doua soție care i-a născut copii. Penina, cealaltă soție, și copiii ei își băteau joc de Ana. Când inima ei nu a mai putut să suporte durerea și când umilirea a ajuns la culme, ea s-a dus în locul în care se simțea cel mai aproape de Dumnezeu, iar preotul a crezut că este beată. Se dusese cu inima sinceră la templu pentru a-L implora pe Dumnezeu să lucreze în problema infertilității ei, dar preotul a văzut-o murmurând ceva și i-a interpretat greșit comportamentul.

La o primă privire asupra istorisirii, am descoperit o cauză posibilă a necazului și rușinii ei. Domnul dăduse o binecuvântare asupra pântecelui poporului Său. Însă, chiar dacă Ana era o femeie evlavioasă, ea era stearpă. Pântecele ei nu primise binecuvântarea pe care a promis-o Dumnezeu. Ce făcuse ea sau ce nu făcuse pentru a merita acest blestem?

A doua privire descoperă o altă parte a istorisirii – o femeie iubită de un soț atent. El i-a dat o porție dublă din jertfă. În mod jucăuș a asigurat-o că el prețuia mai mult decât zece fii. Nu a condamnat-o, ci a iubit-o și a fost dispus să investească mai mult în jertfe dacă asta ar fi ajutat-o să se simtă mai bine. Însă Ana nu vedea multele binecuvântări, pentru că era atât de concentrată asupra lucrului pe care nu îl avea.

Adesea, în momentele noastre cele mai nenorocite, tindem să ne concentrăm doar asupra problemei imediate și uităm de binecuvântări. Uităm să ne reorientăm atenția și să vedem multele lucruri bune și minunate din viețile noastre. Oprește-te chiar în acest moment și începe să le numeri sau să le conștientizezi. Îmi imaginez că îți apare un zâmbet pe buze în timp ce umerii ți se relaxează și ești eliberată de tensiune. Te aud spunând: „Într-adevăr, am atât de multe lucruri pentru care să Îi mulțumesc lui Dumnezeu.”

Femeie evlavioasă, încercările și provocările din viața ta astăzi nu au venit din cauza vreunei greșeli pe care ai făcut-o tu, însă observi binecuvântările din jurul tău? Poți număra multele binecuvântări pe care le primești în fiecare zi? Mută-ți atenția pentru scurt timp și privește la ceea ce Dumnezeu a făcut și face pentru tine. În toate aduceți mulțumiri.

autor: Gloria Barnes-Gregory

Pentru dimineți inspirate
Pentru dimineți inspirate
Când îți începi ziua căutându-L pe Tatăl în rugăciune, adu-ți aminte că El te privește de sus, te vede și te-a binecuvântat cu o nouă dimineață, o nouă zi de viață pentru El. Acest devoțional este scris de femei din lumea întreagă și urmărește să le aducă cititoarelor bucuria și frumusețea unei relații vii și zilnice cu Dumnezeu și cu ceilalți.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor