DUMNEZEU ÎNCĂ VORBEȘTE OAMENILOR SĂI

Vegheaţi dar pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru.
Matei 24:42

În urmă cu optsprezece luni, am început să am vise care vorbeau despre ideea lipsei de pregătire. În mare parte, am uitat conținutul lor. Însă primul mi-a rămas întipărit în minte. A fost îngrozitor. În vis am primit un telefon urgent care îmi spunea că președintele Statelor Unite va veni la cină și că era deja pe drum. Am început să mă panichez. Nu aveam absolut nimic pregătit. Am început să sun în grabă oameni, încercând să fac rost de mâncare, ajutor, orice, dar nu am avut succes. Nimeni nu era dispus să mă ajute în vreun fel.

Președintele a ajuns și pe masa lungă, acoperită cu o față de masă albă, aveam doar o farfurie și o furculiță. Îți pot spune că președintele nu era fericit.

Pentru că eram rușinată, nu m-am dus să îl salut. M-am ascuns în bucătărie. El a stat singur la masă și nu a încercat deloc să vorbească cu mine. M-am trezit din vis nedumerită. Ce însemna asta?

Visele despre lipsa pregătirii au continuat timp de mai multe luni. Eu mă tot întrebam: De ce am visele acestea tulburătoare?

Citind din Scriptură, vedem că visele erau o modalitate prin care Dumnezeu comunica într-un mod special cu poporul Său. Voi cita doar două exemple. Dumnezeu a început să îl pregătească pe Iosif pentru rolul de lider încă de când era copil. Prin intermediul a două vise, i-a arătat că se va ridica într-o poziție de putere și că familia lui i se va închina (Geneza 37:5-10). În Noul Testament, Dumnezeu a folosit visele pentru a-l informa pe Iosif (soțul Mariei) despre responsabilitatea lui viitoare de a îngriji și de a-L crește pe copilul Hristos. Cred că Dumnezeu încă folosește visele pentru a le vorbi oamenilor Săi.

M-am întrebat dacă Dumnezeu folosește visele pentru a mă avertiza că nu sunt pregătită pentru venirea Domnului, dar, uitându-mă la tiparele din Scriptură, simt că trebuie să împărtășesc urgența acestor vise. Semnele timpului – războaie, vești de războaie, incendii imense scăpate de sub control, inundații, cutremure de pământ, crime – toate arată către avertizarea lui Hristos din Matei 24. Am decis că trebuie să îi iubesc pe ceilalți la fel cum mă iubesc pe mine însămi. Asta înseamnă că trebuie să îi încurajez pe toți cei care doresc să asculte să se pregătească ACUM pentru venirea apropiată a Domnului și Mântuitorului, Isus Hristos. 

autor: Jasmine E. Grant

Pentru dimineți inspirate
Pentru dimineți inspirate
Când îți începi ziua căutându-L pe Tatăl în rugăciune, adu-ți aminte că El te privește de sus, te vede și te-a binecuvântat cu o nouă dimineață, o nouă zi de viață pentru El. Acest devoțional este scris de femei din lumea întreagă și urmărește să le aducă cititoarelor bucuria și frumusețea unei relații vii și zilnice cu Dumnezeu și cu ceilalți.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video