Arată-mi, Doamne, căile Tale și învață-mă cărările Tale! Povățuiește-mă în adevărul Tău și învață-mă, căci Tu ești Dumnezeul mântuirii mele, Tu ești totdeauna nădejdea mea!
Psalmii 25:4,5
Ascultă ediția audio aici.
Stând liniștită într-o dimineață de toamnă târzie, cu o cană caldă de ceai în mâini, am privit pe fereastră la oamenii care treceau pe stradă. Unii mergeau grăbiți, alții încet, cu pași măsurați. O bătrânică, sprijinită într-un baston tocit, înainta cu greu pe trotuarul aglomerat. În ciuda ritmului ei lent de deplasare, pășea cu o oarecare hotărâre blândă. Pașii erau mici, dar important era că își făcea loc prin mulțime, având în minte doar obiectivul propus de a ajunge la destinație. Era susținută de Dumnezeu la fiece pas. Atunci mi-a trecut prin minte un gând minunat – și eu pot fi sprijinită de El.
Sistemul locomotor ne susține trupul, ne oferă sprijin și protecție pentru organele vitale, ne permite deplasarea și chiar flexibilitatea mișcărilor. Practic, fără el am fi inerți și rigizi.
La fel ca fizicul, viața noastră spirituală are nevoie de sprijin, de susținere – călăuzirea divină. Psalmistul nu cere putere să alerge, ci cere să fie învățat și călăuzit: „Arată-mi… învață-mă… povățuiește-mă!” Este o rugăciune de încredere profundă – ca un copil care întinde mâna spre tatăl lui și ignoră pericolele.
Ellen White spunea: „Când păcatul se luptă să-ți stăpânească sufletul și îți împovărează conștiința, privește către Mântuitorul! Harul Său este suficient pentru a învinge păcatul. […] Tăria Sa va ajuta slăbiciunii tale; El te va conduce pas cu pas. Pune-ți mâna într-a Lui și lasă-L să te călăuzească!” (DV, p. 122).
Poate că nu ai un stil de viață foarte activ din punct de vedere fizic – deși mișcarea este benefică și recomandată –, însă Dumnezeu lucrează cu fiecare dintre noi în ritmul potrivit pentru inima noastră. Nu te mai gândi că numai viteza contează! Direcția de deplasare arată încotro te îndrepți, pentru ce te pregătești și ce motivații ai. Indiferent de ritm, alege să fii sprijinit de Dumnezeu pe toată durata drumului.
Provocare: Gândește-te la un domeniu din viața ta unde pașii sunt nesiguri! Roagă-L pe Dumnezeu să-ți arate nu drumul întreg, ci doar următorul pas – cel care trebuie făcut astăzi!
autor: Daniela Morariu



