MINUNEA DIN ZIUA MUTĂRII

Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!
Isaia 65:24

Era ziua stabilită pentru mutare și eu îl ajutasem pe fiul meu și familia lui să împacheteze totul și să se pregătească pentru mutare. Îmi place să împachetez deoarece acest lucru îmi amintește despre noile începuturi. Sarcina mea a fost să strâng totul din bucătărie, băi și camerele copiilor. În dimineața mutării, m-am trezit plină de energie, am strâns lenjeria de pe pat și am terminat de împachetat ce mai era din camera de oaspeți. Așteptam să vină în orice clipă cei care ne ajutau să ducem lucrurile. Îmi amintesc că m-am gândit în sinea mea că totul a mers foarte bine. Dar, chiar atunci, nora mea a coborât de la etaj neliniștită și îngrijorată.

Eu, povestește nora, m-am trezit epuizată deoarece bebelușul nu a dormit toată noaptea și eram îngrijorată, pentru că aveam atât de multe de făcut. Am început să împachetez. După ce l-am hrănit pe fiul meu, Sebastian, am mers să văd ce mai făcea soțul meu, el începuse să dezasambleze pătuțul. Am văzut că vorbea la telefon; de îndată mi-am dat seama că ceva era în neregulă. „Cei care ne ajută cu mutatul tocmai au sunat și au spus că nu mai pot veni astăzi deoarece nu au suficient personal. Vor încerca să vină mâine”, a spus el, având fața foarte tristă.

Văzându-l atât de supărat i-am spus: „Nu îți face griji, vom rezolva noi cumva.” I-am sugerat să facem rost de un camion pentru mutări, să ducem tot ce puteam duce și să le transmitem un SOS prietenilor noștri. Așa a și făcut. Apoi am coborât și i-am povestit și soacrei mele.

Ceea ce mi-a spus nora mea a fost șocant! M-am gândit la toată munca noastră și la tot ce făcuserăm, trebuia să ne mutăm astăzi. Am fost de acord cu sugestia ei de a muta totul singuri, era cea mai bună alternativă.

Am spus: „Să ne rugăm.” Am început să ne rugăm cu glas tare. Fiul meu a venit grăbit jos; reușise să închirieze un camion și era pregătit să meargă după el. Am continuat să mă rog, cerându-I lui Dumnezeu să intervină. Apoi, mi-am amintit de un lucru pe care mi l-a spus nepoata mea, că poți angaja persoane care să te ajute la mutat atunci când închiriezi tu mijlocul de transport. I-am spus și fiului meu acest lucru. El a reușit să facă rost de doi tineri care să ne ajute cu mutatul. În doar trei ore eram deja la noua locație. Minunea a continuat. Când am întrebat cât trebuia să le plătim pentru serviciile lor, am rămas șocată. Acești tineri care au trudit neobosiți ne-au cerut doar o treime din cât am fi plătit firmei pe care o chemaserăm înainte. Am plătit trei ore la preț de una! Ceea ce părea a fi un dezastru, Dumnezeu a transformat în binecuvântare.

 

 

autor: Edith C. Fraser și Alta Ventura Fraser

Pentru dimineți inspirate
Pentru dimineți inspirate
Când îți începi ziua căutându-L pe Tatăl în rugăciune, adu-ți aminte că El te privește de sus, te vede și te-a binecuvântat cu o nouă dimineață, o nouă zi de viață pentru El. Acest devoțional este scris de femei din lumea întreagă și urmărește să le aducă cititoarelor bucuria și frumusețea unei relații vii și zilnice cu Dumnezeu și cu ceilalți.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor