CEL MAI BUN LOC PENTRU UN INFARCT

Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne.
Ezechiel 36:26

Viața mă ținea ocupată, predând studii biblice, slujind din poziția de capelan și multe alte lucruri. Într-o zi, în timpul povestirii la clasa întâi, dintr-odată am simțit o durere în brațul stâng și în piept. În taină, m-am rugat pentru protecție. Durerea a dispărut.

Marți, durerea ciudată a reapărut. Înțepături ascuțite. A ținut așa toată ziua. Soțul meu m-a dus la spital. Curând eram așezată pe un pat și în jur se făceau tot felul de proceduri, inclusiv analize de sânge. După câteva momente, a intrat și doctorul în rezerva mea. El a spus: „Pat, încearcă să te relaxezi. Tocmai faci un infarct.”

Nu au vrut să mă lase să merg acasă. Am stat multe zile la pat, în spital, pentru odihnă. Am fost conectată la un monitor cardiac. Nu păream bolnavă. Prietenii mei mă tachinau.

Drumul cu ambulanța la Secția de cardiologie a spitalului din Kingston, Ontario, nu a fost foarte încurajatoare. Blocaje severe de la și spre inimă m-au făcut să mă gândesc la ce era mai rău. Dintotdeauna am crezut că un stil de viață corect va îndepărta orice obstacol în calea unei sănătăți bune. Dar am aflat că lucrurile nu stau întotdeauna așa. Moștenirea genetică poate fi mortală.

Am ajuns să fac parte din „Zipper Club”, când mi s-a făcut un triplu bypass.

Dimineața de după operație a venit chirurgul să mă viziteze. El a spus: „V-am ținut inima în mână și am văzut cum se încălzește, se face roz și începe să bată. Vă veți vindeca repede, pentru că aveți o sănătate în general bună.”

Câteva zile mai târziu, am plecat acasă cu instrucțiuni stricte. În principal trebuia să mă plimb, să mă plimb și iar să mă plimb.

Am trimis un mesaj de avertizare celorlalte femei. Dacă mi s-a întâmplat mie, ți se poate întâmpla și ție. Semnele problemelor cardiace nu sunt la fel de dramatice ca la bărbați. Nu a existat niciun semn exterior că ceva era în neregulă. Făceam exercițiu fizic în fiecare zi, trăiam cât se poate de sănătos, dar tot nu a fost de ajuns.

În toată această experiență m-am gândit la versetul în care Dumnezeu făgăduiește să ne ia inima de piatră și să o înlocuiască cu o inimă de carne. Inima mea era pe drumul spre dezastru. Acum i-au fost înlocuite instalațiile și, cu ajutorul Domnului, am în față mulți ani în care pot să fiu utilă.

autor: Patricia Cove

Pentru dimineți inspirate
Pentru dimineți inspirate
Când îți începi ziua căutându-L pe Tatăl în rugăciune, adu-ți aminte că El te privește de sus, te vede și te-a binecuvântat cu o nouă dimineață, o nouă zi de viață pentru El. Acest devoțional este scris de femei din lumea întreagă și urmărește să le aducă cititoarelor bucuria și frumusețea unei relații vii și zilnice cu Dumnezeu și cu ceilalți.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video