Hristos este podul

Căci pentru mine a trăi este Hristos, şi a muri este un câştig. (Filipeni 1:21)

Motivul pentru care primim cadouri de la cei dragi și de la prieteni este important. Una dintre surorile mele a mers împreună cu familia ei în vacanță în Italia. După ce s-au întors, m-a sunat. A spus că voia să mă ia la ea acasă pentru câteva zile. A sosit și ziua când a venit împreună cu o prietenă să mă ia. Am mers să luăm prânzul undeva în aer liber, aproape de casa ei, unde mâncarea se gătea în rulote. După prânz, am mers la ea acasă, unde a spus că voia să îmi dea un suvenir și m-a lăsat să aleg unul dintre cele pe care le pregătise pentru mine. Mi-a arătat un crucifix, un model al lui Hristos pe cruce.

În acel moment, mi-am amintit de o prezentare în PowerPoint pe care cineva mi-o trimisese pe e-mail în urmă cu mulți ani. Era o poveste despre oamenii care își cărau propriile cruci de lemn în timp ce călătoreau. Unui tânăr i s-a părut că are o cruce prea grea. Obosit, a decis să taie câțiva centimetri din ea. De fiecare dată când obosea și simțea că are crucea prea grea, mai tăia câțiva centimetri. Apoi, a ajuns la o râpă și avea nevoie de un pod, ca să ajungă pe cealaltă parte. A văzut alți peregrini folosindu-și crucile drept poduri pe care treceau pe partea cealaltă și își continuau călătoria.

Pot să îmi folosesc și eu crucea pe post de pod, s-a gândit el. Când a ajuns la marginea râpei, a încercat să își pună crucea de lemn peste prăpastie, ca să poată trece pe partea cealaltă. Însă era prea scurtă! În încercarea de a-și ușura povara, făcuse crucea ineficientă.

La modul simplu, Hristos, care trăiește în inima noastră, este Podul care ne ajută să ajungem în siguranță la destinație. Prezența Lui în inima noastră ne amintește că trebuie să ne crucificăm eul în fiecare zi. Atunci când povara noastră devine prea grea, trebuie să depindem de El, în loc să încercăm să o luăm pe scurtătură. Când ne punem încrederea în Dumnezeu, devenim, la rândul nostru, poduri prin care alții Îl întâlnesc pe Hristos.

Așa că am acceptat darul surorii mele. L-am acceptat ca pe un simbol al dragostei ei pentru mine și l-am pus pe un raft alături de celelate daruri pe care le țin într-o vitrină. Bineînțeles că nu vorbesc cu acel dar; mă rog și vorbesc numai cu Domnul nostru așa cum o fac de ani de zile ca o creștină devotată. Dar darul acela îmi amintește că Hristos a murit pe cruce pentru noi; El este podul nostru și ar fi bine ca și noi să murim față de noi în fiecare zi și să trăim pentru El.

Yan Siew Ghiang

Carolyn Sutton
Carolyn Sutton
Un devoțional zilnic scris de femei, pentru femei

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentValoarea speranţei
Articolul următorUltimii 11 ani de „rău oficial”