Schimbată pentru totdeauna

Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? (Matei 6:26)

Am realizat că se întâmpla cu adevărat abia când ne-au fost strigate numele și am fost conduși într-o mică sală de judecată. Stăteam în părți opuse ale sălii, așteptând ca judecătorul să intre. Am simțit un gol imens în stomac, dându-mi seama de realitatea încheierii căsniciei și a visurilor mele. Aveam treizeci de ani, eram divorțată, confuză și tocmai luasem viața de la capăt. Atunci am cunoscut-o pe Maisy.

Ea era murdară, urât mirositoare și zdrențăroasă. S-a ferit de mine, când m-am aplecat să o ridic. Am învelit-o într-o pătură și am mângâiat-o ușor pe cap. Am auzind-o suspinând, în timp ce dormea în brațele mele. În sfârșit, se afla în siguranță.

Maisy își petrecuse întreaga viață fiind folosită de un crescător ilegal de câini pentru da naștere cât mai multor cățeluși. Fusese ținută într-o cușcă, fiind scoasă numai pentru împerechere, și văzuse rareori lumea. Majoritatea dinților îi căzuseră; puținii pe care îi mai avea erau cariați și avea o tumoră imensă în abdomen. În ciuda neglijenței și a condițiilor la care fusese supusă, această cățelușă era la fel de loială și de iubitoare ca oricare alta. Aveam de gând să o adăpostesc până când aveam să îi găsesc o casă permanentă, dar, după numai două zile petrecute alături de ea, mi-am dat seama că Dumnezeu îmi oferise un dar special și nu puteam renunța la ea.

A trecut prin trei operații într-o singură zi. Veterinara care o operase era și directoarea adăpostului pentru animale unde lucram ca voluntară. Când am adus-o înapoi pentru control, i-am spus că voiam să o adopt.

– Îmi pare rău! mi-a spus. Suntem destul de siguri că tumora ei este malignă. Nu cred că mai are mult de trăit.

Am adoptat-o oricum. Viața ei fusese plină de suferință și merita să fie iubită. Adevărul era că, din timp ce eu îi purtam de grijă, ea mă ajuta pe mine să mă vindec.

După o săptămână, a sunat telefonul. Veterinara aproape că râdea: „Este benignă!” Lacrimile au început să îmi curgă de pe obraji pe blănița neagră a lui Maisy.

I-am mulțumit lui Dumnezeu că a cruțat-o și cuvintele pe care El mi le-a spus mi-au umplut inima: „Draga mea fiică, te iubesc atât de mult!”

Erica Jones

Carolyn Sutton
Carolyn Sutton
Un devoțional zilnic scris de femei, pentru femei

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentRidică-te! Ieşi din oraş!
Articolul următorApollo 11