Pietrele Eben-Ezer

Samuel a luat o piatră (…) i-a pus numele Eben-Ezer, zicând: „Până aici Domnul ne-a ajutat.” (1 Samuel 7:12)

Când Jim, bărbatul care-mi fusese soț vreme de patruzeci de ani, a murit brusc în urma unui atac de cord, chiar de Ziua Eroilor în 2013, Dumnezeu mi-a dat instrucțiuni specifice să etichetez unele pagini din jurnalul meu personal ca „pietre Eben-Ezer”. Pe ele am scris manifestări ale iubirii, ale milei, ale harului și ale sprijinului Său în acea perioadă dificilă. Încă descopăr ajutorul divin în viața mea, așa că jurnalul meu mai are pagini care să fie, pentru viitor, pietre Eben-Ezer.

Jim se întorcea acasă, în Tallahassee, după ce petrecuse o săptămână de concediu împreună cu familia lui, timp în care își sărbătorise pensionarea și cei 64 de ani împliniți. Am simțit că era mort de îndată ce l-am sunat pe mobil, în acea seară, și mi-a răspuns o altă persoană. Am rămas înlemnită, fără cuvinte, șocată, surprinsă, zguduită și zdrobită. Dumnezeu așezase lucrurile în așa fel, încât doi dintre frații mei să se afle în oraș chiar atunci. Sora mea a mers cu mine în Macon, Georgia, ca să identific trupul lui Jim, iar fratele meu a rămas cu tatăl nostru infirm. Fiecare cântec pe care l-am cântat pe drum includea numele lui Isus. De ce? Pentru că încă dinainte de ivirea zorilor avusesem un vis despre moarte și reacționasem strigând numele lui Isus. Deja fusese plantată o sămânță de alinare – o piatră Eben-Ezer.

Am găsit în mașina lui o chitanță pentru un aparat de măsurare a tensiunii și mi‑am dat seama că îi fusese rău. Crezând, probabil, că era din cauza foamei, a invitat un fost student la prânz. I-a spus când a ajuns la restaurant, dar nu i-a mai răspuns la mesaj atunci când a sosit și el. După câteva minute, băiatul a început să îl caute în parcare și l-a găsit mort în mașină. Nici nu vreau să mă gândesc câte vieți ar fi fost distruse, la fel ca a mea, dacă Jim ar fi condus pe Autostrada 75 când a făcut infarct. Dumnezeu m-a ajutat să descopăr detaliile de care aveam nevoie pentru a desluși ora, locul și circumstanțele morții lui Jim – fiecare dintre ele, o piatră Eben‑Ezer.

Privind în urmă, îmi dau seama că petrecerea dată în cinstea pensionării lui Jim a avut rolul de ungere; a simțit dragostea deplină a celor dragi, recunoștința și aprecierea lor; pietre Eben-Ezer. Când îmi amintesc cu câtă dragoste și cu câtă milă a lucrat Dumnezeu pentru ca noi să trecem mai ușor peste această perioadă, lacrimile mele de tristețe se transformă într-o exprimare a laudei și a recunoștinței.

Și tu vei simți la fel, dacă îți vei aduce aminte de pietrele Eben-Ezer.

Judith Warren Hawkins

Carolyn Sutton
Carolyn Sutton
Un devoțional zilnic scris de femei, pentru femei

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentO lume de tristețe
Articolul următorUnsprezece ucenici devin apostoli