Lui Dumnezeu Îi pasă

Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi. De aceea nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul și s-ar clătina munții în inima mărilor. (Psalmii 46:1,2)

Dumnezeu mi-a demonstrat în diverse moduri că este un apărător și un scut pentru copiii Săi. O situație care mi-a rămas vie în minte a avut loc în urmă cu mulți ani, în timp ce eu și familia mea locuiam în Lagos, Nigeria.

Eu și soțul meu am hotărât să o trimitem pe fiica noastră cea mare, Ihuoma, la o școală gimnazială privată, neconfesională, în Lagos, Nigeria. La acea vreme nu existau autobuze școlare care să îi ducă pe copii de acasă la școală. Pentru că nu aveam o mașină, Ihuoma, la fel ca mulți alți copii, mergea cu autobuzul public la școală, călătorind adesea singură în autobuze mici, dar supraaglomerate.

În zorii zilei, pe data de 7 iulie 1993, Ihuoma a pornit spre școală ca de obicei. La scurtă vreme după aceea, o răscoală politică organizată într-un timp foarte scurt a paralizat tot orașul Lagos. La începutul dimineții, toate școlile, piețele și instituțiile au fost închise. Transportul public a fost anulat și oamenii s-au văzut obligați să meargă pe jos. Pe atunci nu existau telefoane mobile. Pe măsură ce priveam la neliniștea care lua amploare, ne întrebam cum ar putea ajunge un copil de zece ani înapoi acasă, în siguranță, venind pe jos de la peste 16 kilometri depărtare. Dar, ca situația să fie și mai terifiantă, la acea vreme răpirile de copii erau ceva obișnuit în Lagos! M-am certat pe mine însămi în mod repetat pentru că nu am înscris-o la o școală creștină cu internat (deși banii fuseseră una dintre probleme). În neliniștea mea, singurul gând era că, dacă am fi trimis-o la o astfel de școală, niciodată nu s-ar fi aflat într-o astfel de situație! M-am rugat stăruitor, întrebându-mă dacă într-adevăr Dumnezeu asculta.

Toată după-amiaza am stat lângă șosea, copleșiți de mâhnire și de îngrijorare, în timp ce urmăream atenți mulțimile de oameni care veneau. Priveam cum soarele apunea, odată cu speranța noastră, când, deodată, am zărit silueta mică a unei fete tinere care venea agale pe drum. Oare se poate să fie ea? De îndată ce am recunoscut-o, am izbucnit în plâns, de ușurare și de bucurie. Am alergat și am cuprins-o în brațele noastre. Fiica noastră parcursese tot drumul pe jos – singură!

Acum știu că nu a fost singură, căci Dumnezeu într-adevăr auzise rugăciunile noastre și o protejase pe Ihuoma în mijlocul acelei răscoale periculoase. Lăudat fie Domnul pentru că este Scutul nostru întotdeauna prezent!

Ekele P. Ukegbu-Nwankwo

Carolyn Sutton
Carolyn Sutton
Un devoțional zilnic scris de femei, pentru femei

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentSoarele neprihănirii
Articolul următorCei șapte pitici