Misiune de salvare în larg – partea 1

Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul. (1 Ioan 3:18)

În urmă cu câțiva ani, eram într-o croazieră în vestul Caraibelor. Pentru noi, adevărata poveste a început a doua zi, în timp ce stăteam pe șezlonguri pe punte. Era doar o zi „pe mare.” Dintr-odată, Dave a spus: „Ce se vede în zare pe mare?” I-am zis că semăna cu o baliză, totuși era imposibil să fie atât de departe în larg, în apa adâncă. Dave a spus că și el credea la fel. Așa că am continuat să privim într-acolo. Apoi a exclamat: „Cred că este o plută artizanală. Pare că oamenii încearcă să vâslească!” Deja toți oamenii de pe șezlongurile din jurul nostru priveau și ei. Eram tot mai aproape și, într-adevăr, era o plută artizanală, cu o prelată de pânză pe post de velă. Am zărit nouă oameni pe plută, care deja făceau semne disperate, fluturând tricourile, pentru a se asigura că i-am văzut.

Ne-am dat seama că nava de croazieră încetinea ușor, îndreptându-se spre ei, apoi a oprit. Mai mulți pasageri au strigat: „Trebuie să îi ridicăm de acolo!” Un membru al echipajului, care supraveghea totul, ne-a asigurat că încercau să facă exact acest lucru. El a menționat că legea maritimă internațională spune că trebuie să oprești și să iei pe oricine se află în pericol. A durat puțin până când nava noastră mare s-a apropiat mai mult de ei. Între timp, alte două vase de croazieră și o navă‑cisternă erau în apropiere, în caz că era nevoie de ajutorul lor.

La scurtă vreme după aceea, o barcă portocalie pentru urgențe coborâtă de pe nava noastră s-a apropiat de plută și i-a luat pe primii patru oameni. Apoi, la al doilea drum, a adus înapoi cinci persoane. Ni s-a spus că pe plută erau trei femei și șase bărbați din Cuba (așa cum bănuiserăm și noi), în căutarea libertății. Cu toții au aplaudat și au ovaționat la auzul acestui anunț! I-am văzut cum au urcat pe scara din sfoară până au ajuns pe navă. Pluta lor era realizată din patru bucăți mari și lungi de spumă izolatoare legate împreună și alte câteva bucăți de spumă în partea din față, împreună cu pânza din prelată. Ultimul anunț din partea căpitanului suna astfel: „Am salvat nouă vieți astăzi!”

Oare cât își dorește Dumnezeu să audă aceste cuvinte din partea noastră! Cât de mulțumit trebuie să fie când noi lăsăm totul deoparte pentru a-i salva pe cei în nevoie! Nimic nu poate fi mai important decât a salva vieți. Tocmai de aceea Biblia ne spune: „Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul” (1 Ioan 3:18).

Ginny Allen

Carolyn Sutton
Carolyn Sutton
Un devoțional zilnic scris de femei, pentru femei

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentCu ce să mă îmbrac?
Articolul următorȘapte ani ca șapte zile