Șapte ani ca șapte zile

Mă voi îndura de tine cu o dragoste veșnică! Isaia 54:8

Este știut faptul că dragostea la prima vedere este doar o sintagmă. Dacă admitem că iubirea este cel mai profund dintre sentimente și că iubirea adevărată necesită alegere, cunoaștere, dăruire, atunci ne va fi ușor de înțeles că putem vorbi despre atracție la prima vedere sau despre o foarte plăcută impresie.

Când Iacov a sosit în Canaan, la familia unchiului său Laban, a văzut-o pe Rahela și a simțit acel fior plăcut de atracție și dorința de a începe o relație cu ea. Curtenia și cererea în căsătorie nu erau un lucru simplu, mai ales că, de obicei, era implicată și o componentă financiară, materială, în această ecuație. Dar s-a ivit ocazia potrivită și îndrăgostitul nostru a făcut o propunere: șapte ani de slujire pentru mâna frumoasei Rahela. Moise, în relatarea lui despre acest lucru, spune că lui Iacov cei șapte ani de slujire i s-au părut ca niște zile, pentru că o iubea pe Rahela.

Probabil știi întreaga istorisire: complicațiile cu sora mai mare a miresei lui, înșelăciunea pusă la cale de socrul său și apoi cearta cu despărțirea celor două familii.

Să mai medităm puțin la acest fapt interesant: dimensiunea timpului se modifică în funcție de motivație. Adică o zi poate să fie cât un an întreg, dar și reciproca e valabilă; o perioadă foarte lungă poate să treacă repede datorită iubirii. Iubirea ca motivație are foarte multe valențe: poate să scurteze timpul, poate să ușureze povara, poate să facă mai ușor de schimbat convingerile. Iubirea este o forță greu de înțeles pe deplin.

Pentru că iubirea poate determina esențial viața noastră, e foarte important să avem mare atenție în cine și în ce investim iubirea de care suntem în stare.

De gândit astăzi:

„Dragostea este tare ca moartea” (Cântarea cântărilor 8:6).

Daniel Chirileanu
Daniel Chirileanu
Acest devoțional destinat tinerilor ne oferă rețeta reușitei în fiecare zi. Pornind de la aspecte cotidiene sau istorice, ne provoacă să gândim dincolo de obișnuit, de banal, încercând să ne aliniem viața lumii lui Dumnezeu. Regăsirea acestei lumi ne poate lumina prezentul doar în măsura în care suntem dispuși să o experimentăm. Și poate schimba viața altora doar dacă a schimbat-o mai întâi pe a noastră.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video