Scrisoarea bunicului

Și noi am cunoscut și am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi. Dumnezeu este dragoste; și cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu rămâne în el. (1 Ioan 4:16)

În perioada facultății, bunicii mei m-au primit binevoitori să locuiesc la ei, fără chirie. La acea vreme, decizia aceasta nu îmi dădea deloc un sentiment de maturitate, dar, privind în urmă, nu aș da acea perioadă pentru nimic. Astfel am fost studentă și o nepoată răsfățată în același timp. A fost minunat. Pe perioada șederii mele acolo, am descoperit că bunicul întotdeauna știa ce îmi făcea viața mai frumoasă – chiar înainte ca eu să știu. Dacă citeam în hamacul din spatele casei, el îmi aducea o pernă, o pătură și un pahar cu apă. Dacă studiam pe verandă în soarele de după-amiază, el aducea ventilatorul, îl punea în priză și apoi îmi dădea un bol cu mere curățate și tăiate. La început m-am simțit stânjenită și încercam să îi spun că sunt bine, dar curând mi-am dat seama că aceste lucruri îi produceau multă bucurie. Așa că m-am relaxat și m-am bucurat și eu de aceste gesturi.

Una dintre amintirile mele preferate este ziua în care am verificat căsuța poștală și am găsit o scrisoare – de la bunicul. Bunicul întotdeauna verifica poșta și lua și scrisorile mele, ca să nu mai fiu nevoită să verific eu, dar, de această dată am verificat singură cutia poștală și am găsit o scrisoare. În ea scria: „Dragă Andrea, m-am săturat să îți verific căsuța poștală și să nu găsesc nimic. Așa că am hotărât că ar trebui să primești o scrisoare, dar ca să merite să îi pun timbru și să o duc la poștă, m-am gândit că ar trebui să pun ceva în scrisoare. De aceea am pus o bancnotă de 10 dolari. Cu dragoste, Bunicul.”

Pe lângă bancnota de 10 dolari, mai era foarte multă iubire înghesuită în acea scrisoare scurtă, primită prin poștă. Și cred că aceasta este doar o fereastră care îmi îndreaptă atenția spre o dragoste mai mare pe care adesea o considerăm meritată. Noi trăim în casa Tatălui nostru, sub grija și sub protecția Lui, purtând Numele și chipul Lui. Dar, uneori, uităm de cel mai mare privilegiu dintre toate – apartenența la familia lui Dumnezeu, faptul de a ne bucura de dragostea Sa personală pentru noi.

Dacă este ceva care Îl dezamăgește pe Dumnezeu, cred că este încercarea noastră de a trăi o „viață bună de creștin” fără a înțelege dragostea Sa profundă pentru noi. Dacă ceva Îl face să zâmbească, este momentul în care o înțelegem! Cred că tocmai de aceea Duhul Sfânt ne trimite zilnic mesaje pline de dragoste: versete, cântece, conversații, razele soarelui sau momente de liniște și de pace. Când le permitem acestor mesaje să ne înmoaie inima, descoperim că a trăi în dragostea Sa este cheia unei viețuiri creștine autentice.

Atunci când învățăm să rămânem în dragostea Sa, noi arătăm lumii cea mai bună reprezentare a lui Isus.

Andrea Keele

Carolyn Sutton
Carolyn Sutton
Un devoțional zilnic scris de femei, pentru femei

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentO alimentaţie sănătoasă
Articolul următorȘapte diaconi