Viziunea unei mame

Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine. (Apocalipsa 3:20)

În timp ce mă rog, Domnul îndepărtează blând cortina de la fereastra vieții și Îl văd cum stă la ușa inimii fiicei mele. El bate la ușă cu răbdare, chemând cu blândețe numele copilului meu. Vocea Sa este plină de dragoste. El pune urechea la ușă, ca să audă și cel mai slab răspuns de partea cealaltă. Mâna copilului meu ajunge încet la ușă și ezită. Din nou Isus bate și cheamă cu blândețe. Va auzi fiica mea vocea Sa? De ce Isus nu bate mai tare și nu strigă mai tare? Mâna fiicei mele se mișcă iar. În imaginația mea, stau în vârful picioarelor chiar în spatele umerilor Lui înalți, ca să văd dacă ușa se va deschide. Sigur, Isus nu se supără că vreau să iau parte la acest moment pentru care m-am rugat atât de mult. Când Isus a lăsat mâna în jos, ușa a început să se deschidă foarte încet.

Mulțumesc, Doamne Isuse! În bucuria mea, mă reașez imediat chiar lângă Isus. Am predicat, am implorat și am pledat atât de mult timp pentru acest moment! Înainte ca fiica mea să vadă fața iubitoare a lui Isus, ea o vede pe a mea. Înainte ca Isus să spună ceva, ușa inimii ei este trântită și o altă ocazie este pierdută.

Cu ochii în lacrimi privesc la Isus. Înainte de a mă mustra și corecta, El Își pune cu blândețe mâinile în jurul umerilor mei și mă privește cu ochi calzi. Oare de ce nu mi-am dat seama mai dinainte? Este dureros, dar important pentru mine să înțeleg. Este clar, m-am amestecat acolo unde nu trebuia. Mântuirea copilului meu adult – a copiilor mei adulți – nu este povara mea. Nu pot salva pe nimeni. Niciodată. Văd că ei au nevoie de Salvator, dar nu voi fi eu aceea care să-i salvez. Fiica mea a auzit de la mine tot ce trebuia să audă despre Isus, de multe ori. Nu are nevoie de mai multă informație, ci de mai multă înțelegere a lui Dumnezeu prin Dumnezeu, nu prin mama ei.

Nu este ușor să te dai la o parte pentru ca Dumnezeu să-Și poată face lucrarea. A fost nevoie ca El să-mi amintească de mai multe ori acest lucru, pentru a mă elibera de povara pe care nu trebuia să o port. Am libertatea de a-mi folosi mărturia „tăcută” care, să sperăm, îi va îndruma pe copiii mei spre Isus, cel pe care Îl iubesc și sunt binecuvântată să-L cunosc. Am libertatea să mă rog și iar să mă rog și să-i iubesc pe copii pentru ceea ce sunt ei – pentru felul lor de a fi – ceea ce este minunat. Ei sunt amuzanți, interesanți și foarte talentați!

Atunci când copiii își deschid ușa inimii, fie ca ei să vadă fața lui Isus, nu pe a mea.

Becky Joyner

Carolyn Sutton
Carolyn Sutton
Un devoțional zilnic scris de femei, pentru femei

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentAromoterapia
Articolul următorTriunghiul echilateral