Ziua absolvirii

„Nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu”, zice Domnul oştirilor! – Zaharia 4:6

Vara trecută am sărbătorit împreună cu fiica mea mai mică obţinerea celui de-al doilea doctorat al ei; acesta este în limbi hispanice. Primul doctorat a fost în drept. Deoarece şi eu am un doctorat, m-am putut alătura absolvenţilor şi mi s-a permis să stau împreună cu fiica mea în timpul ceremoniei, şi chiar să îi pun eşarfa (obiect vestimentar academic ce identifică gradul dobândit şi instituţia care îl conferă).

Două sute unsprezece absolvenţi de doctorat, două sute treisprezece absolvenţi de masterat şi peste două sute de absolvenţi de licenţă şi-au primit diplomele în acea zi. A fost o zi aglomerată. Deoarece erau atât de mulţi absolvenţi, ceremonia a trebuit să fie rapidă şi eficientă. Ritmul de acordare a însemnelor era prea alert. În timp ce i se acordau unui absolvent, numele următorului deja era strigat. Absolvenţii nu au avut ocazia să se bucure de gloria acelei ocazii.

Ceea ce mi s-a părut la fel de deranjant a fost că, la un moment dat în timpul ceremoniei, responsabilii de program le-au cerut doctoranzilor să se ridice şi să spună cu glas tare numele tezei lor de doctorat. Acest lucru mi s-a părut foarte impersonal, în special pentru că numele absolvenţilor nici măcar nu era menţionat în programul de absolvire. Nici măcar nu au fost enumeraţi. Totul a părut minimal la această ceremonie.

În majoritatea instituţiilor confesionale se organizează o sărbătoare mult mai amplă. Adesea, programul are trei părţi, pe o perioadă de trei zile: dedicarea, cuvântarea şi acordarea diplomelor. Într-un anume fel, m-am simţit înşelată din cauza lipsei elementului personal la festivitatea de absolvire a fiicei mele. Totuşi, pentru ea a fost palpitant, şi petrecerea de după a fost minunată. Au venit prieteni şi susţinători din mai multe părţi ale ţării pentru a sărbători împreună cu noi.

Meditez la vestea bună cu privire la altă zi de absolvire. Când vom ajunge cu toţii în cer, chiar dacă absolvirea de aici de jos poate a părut impersonală, Isus ne va striga pe fiecare pe nume. El ne va da fiecăruia o harpă de aur şi o ramură de palmier. El ne va spune bun venit în împărăţia Sa. Va fi uimitor să putem fi prezenţi acolo, iar sărbătoarea de după va fi cu totul altfel decât cea din această lume.

Unul din versetele mele preferate se găseşte în Zaharia 4:6: „«Nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu», zice Domnul oştirilor!” Nu uita, doar Dumnezeu te poate ajuta să ajungi la finalul cursei. El va alerga alături de tine şi te va ajuta să treci linia de sosire. Dacă rămâi cu Dumnezeu, El Se va asigura că vei absolvi.

Eva M. Starner

Carolyn Rathbun Sutton
Carolyn Rathbun Sutton
Atunci când incertitudinile vieții ne copleșesc, uităm pe moment că avem aproape un refugiu de nezdruncinat. Acel refugiu este Isus. De la El vin numai lucruri bune. Dacă privim numai la Isus, putem fi sigure că El ne va călăuzi prin cele mai negre zile și nopți. Deoarece ne iubește nespus de mult, Isus dorește ca noi să înțelegem că ne este întotdeauna alături și că se îngrijește mereu de tot ce avem nevoie. Cartea „În prezența Sa” este o carte apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentJézus a bűnösökért jött
Articolul următorAlegeri importante