Este soare în sufletul meu

Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi. – Iosua 1:5

Stau pe veranda părinţilor mei în Zimbabwe, razele calde ale soarelui mi se aşază pe spate, mă simt chiar bine şi mângâiată. Ştiu că aceeaşi căldură a simţit-o şi soţul meu, Errol, ultima dată când a fost aici. Probabil că a stat exact în acelaşi loc în care stau şi eu acum.

După treizeci şi şapte de ani de căsnicie, am pierdut iubirea vieţii mele. Un an şi două luni mai târziu, m-am întors în casa noastră din Africa, pentru a plânge alături de părinţii mei şi, sper, pentru a-mi vindeca durerea din inimă.

Astăzi am dat aproape toate hainele lui care mai rămăseseră în şifonierul nostru. Sunt amorţită – parcă nu simt nicio emoţie -, dar mă simt vinovată că dau ultimele lucruri care îmi amintesc de el. Ştiu că trebuie să las totul în urmă şi să îmi continui călătoria fără el în viaţă, dar parcă teoria este mai uşoară decât practica. Oamenii nu înţeleg întotdeauna cum mă simt dacă nu au trecut pe unde am trecut eu: golul produs de absenţa lui din viaţa mea, singurătatea pe care o simt, lipsa lui când vreau să îi cer un sfat într-o decizie, în special când simt că mă înnebunesc copiii noştri. Când trebuie să fac planuri fără el, simt că le-aş anula pe toate.

Evit să particip la întâlniri sociale cu alte cupluri. Nici chiar mâncarea nu mai are acelaşi gust. Îmi este dor de zâmbetul lui, de glumele lui, de mâncarea pe care o gătea şi de tot ce obişnuia să facă pentru mine. îl vreau înapoi, dar ştiu că este imposibil.

Pentru moment, învăţ să îmi hrănesc relaţia mea cu Dumnezeu. Da, sunt momente în care pun sub semnul întrebării pierderea suferită. Mă lupt cu nerăbdarea de a obţine răspunsuri şi uneori pun la îndoială capacitatea Lui de a-mi purta de grijă. Dar simt căldura soarelui pe spate şi îmi amintesc cum Dumnezeu a trimis un nor ziua şi un stâlp de foc noaptea pentru poporul Israel. Atunci înţeleg la ce se referă când spune că tot aşa cum a fost cu Moise, El va fi şi cu mine.

El nu mă va părăsi niciodată (vezi Evrei 13:5). Este tăria mea când sunt slabă şi mă iubeşte necondiţionat.

Am încredere deplină în El, căci El ştie mai bine.

Trăiesc cu speranţa dimineţii învierii.

Valerie Fisher Green

Carolyn Rathbun Sutton
Carolyn Rathbun Sutton
Atunci când incertitudinile vieții ne copleșesc, uităm pe moment că avem aproape un refugiu de nezdruncinat. Acel refugiu este Isus. De la El vin numai lucruri bune. Dacă privim numai la Isus, putem fi sigure că El ne va călăuzi prin cele mai negre zile și nopți. Deoarece ne iubește nespus de mult, Isus dorește ca noi să înțelegem că ne este întotdeauna alături și că se îngrijește mereu de tot ce avem nevoie. Cartea „În prezența Sa” este o carte apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentFii liniștit!
Articolul următorA tisztaság keresése