Regula de aur

Drept răspuns, împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.” – Matei 25:40

Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta sunt cuprinse Legea şi Prorocii. – Matei 7:12

Tocmai terminasem de făcut cumpărăturile de la un magazin care avea multe reduceri, când mi-am amintit că aveam nevoie să iau nişte faină integrală de grâu de la magazinul alimentar din apropiere. Eram la jumătatea drumului dintre magazine când am văzut un bătrân străduindu-se să treacă strada. Se îndrepta spre intrarea magazinului alimentar.

Îndată şi cu grijă, mi-am făcut loc printre maşini şi m-am alăturat bătrânului chiar la intrare. „Vă pot ajuta cu ceva?” l-am întrebat, întinzându-i mâna. Apoi l-am îndrumat către locul unde se aflau cărucioarele magazinului. Mi-am amintit că acel lucru mic făcut pentru alţii este făcut pentru Hristos.

„Oh, mulţumesc pentru amabilitate!” mi-a răspuns el. Recunoştinţa lui mi-a încălzit inima.

În următoarea zi, după ce am pregătit la pachet micul dejun şi prânzul pentru soţul meu, mi-am luat la revedere, apoi m-am dus afară la plimbarea mea obişnuită de o oră. După ce am luat-o la dreapta la următoarea intersecţie, am observat ceva pe jos şi m-am gândit că era ceva important. Când m-am oprit, m-am uitat mai de aproape. Suspiciunile mele au fost confirmate. Era cârdul de credit al cuiva! L-am luat. Câţiva paşi mai încolo, am văzut o poşetă a unei doamne care părea că a fost cotrobăită, apoi aruncată. Câţiva paşi mai departe, am găsit un carnet de şofer şi un alt card de credit pe jos. Toate cele găsite îmi arătau că aparţineau aceleiaşi persoane.

M-am grăbit spre casă ca să predau acele lucruri vecinului meu, care este poliţist, dar nu a răspuns nimeni la uşă. Aşa că am sunat repede la 911 ca să le spun ce am descoperit. La scurt timp după aceea, un ofiţer de poliţie a sunat la uşa noastră ca să preia documentele personale pe care le-am recuperat în acea plimbare. El a spus că incidentul a fost deja anunţat. L-am întrebat dacă cumva proprietara documentelor a fost rănită. Nu, nu a fost, deşi maşina ei a fost jefuită.

I-am împărtăşit ofiţerului de poliţie bucuria pe care am avut-o că puteam să înapoiez acele lucruri proprietarei. Punându-mă în locul victimei, ştiam că aş fi fost devastată de suferinţa acelei pierderi pe care a avut-o! În curând, ea îşi va primi înapoi documentele furate. Cât de important este pentru fiecare dintre noi să punem în practică regula de aur din Matei 7:12!


Ofelia A. Pangan

Carolyn Sutton
Carolyn Sutton
Știai că Dumnezeu se bucură când privește la tine? Știai că doar când se gândește la tine Îi tresaltă inima în cântare? Cartea „Note de bucurie”, apărută la Editura Viață și Sănătate, este plină de povestiri care amintesc de frumoasă legătură dintre Tata și tine, fiica Lui prețioasă. Cuvântul lui Dumnezeu ne promite că, prin Fiul Său, ne garantează siguranța. Viitorul nostru este sigur.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video