Vulnerabil ca un copil

lată, Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii. – Matei 10:16

Faptul că am nepoţi m-a făcut teribil de conştientă de cât de vulnerabili sunt copiii. Când Silas avea şase ani şi jumătate, iar Iris, doi, erau amândoi la mâna adulţilor şi a mediului în care trăiau. Odată ce mânuţele hotărâte ale lui Iris au reuşit să deschidă uşa de la intrare, părinţii ei au trebuit să ia măsuri de precauţie suplimentare, deoarece au învăţat de pe urma zilei în care ea a ieşit singură din casă şi, din fericire, a hoinărit prin curtea vecinilor, şi nu pe stradă.

Copiii sunt de asemenea vulnerabili din punct de vedere psihologic. Într-o zi, bunicul a strigat mânios la Silas, crezând că astfel băiatul va fi mai atent la el. Silas în schimb a fugit în camera lui, temându-se acum de bunicul. Silas şi Iris au părinţi buni, care-i iubesc şi-i apreciază, dar mama lor lucrează zilnic cu copii ai căror părinţi sunt mai preocupaţi de binele lor decât de cel al copiilor. Fie că ignoră nevoile de bază ale copiilor, fie că îi abuzează verbal, astfel de părinţi scad – sau distrug – fragila stimă de sine a copilului, nefiind conştienţi de dezastrul pe care-l produc.

Când Isus Şi-a trimis ucenicii să răspândească Evanghelia, El le-a observat vulnerabilitatea. Creştinii de astăzi nu sunt vulnerabili doar faţă de „lupii” lumeşti, ci şi în faţa lupilor îmbrăcaţi în haine de oaie, care abuzează de ei folosind în mod greşit Scriptura. Unii dintre aceşti lupi îşi ţin adepţii într-o continuă stare de vulnerabilitate, fâcându-i pe creştini să le fie frică să gândească cu capul lor sau să se încreadă în propria raţiune, de teamă să nu-L ofenseze pe Dumnezeu prin faptul că nu se comportă „precum copiii”. Creştinii insensibili sau nespirituali îi abuzează pe ceilalţi judecându-i cu vorbe aspre sau prin acţiuni cum ar fi bârfa ori trădarea. Astfel de răni sunt rareori scoase la iveală, alinate şi vindecate. Ele ajung să schilodească victima sau să supureze otravă.

„Fiţi înţelepţi”, ne sfătuieşte Isus, aşa cum i-a sfătuit pe ucenici. Înţelepciunea ne apără de învăţătorii falşi. El ne învaţă să fim atenţi în relaţiile pe care le avem şi să-i tratăm pe ceilalţi cu iubire şi bunătate. Dacă Îi permitem lui Dumnezeu să aducă vindecare în inimile noastre, dacă le aducem alinare celor răniţi, vulnerabilitatea este transformată într-o ocazie de a-L lăsa pe Dumnezeu să lucreze în vieţile noastre şi în vieţile celorlalţi.

Dolores Klinsky Walker

Carolyn Sutton
Carolyn Sutton
O, dacă am înţelege pe deplin măsura dragostei Sale pentru noi! Imediat ce vom încerca să o descoperim, o vom vedea peste tot. Carolyn Rathbun Sutton, alături de alte femei povestesc despre călătoria lor spirituală în cartea „Eu te iubesc și mai mult” - apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video