Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus. – Filipeni 4:6,7
Una dintre problemele care par să le afecteze pe femei este anxietatea. Ne îngrijorăm cu privire Ia copiii noştri, la căsătoria, finanţele sau slujbele noastre (sau lipsa lor). Ne îngrijorăm pentru orice.
De curând, am citit o afirmaţie a bine cunoscutului om al rugăciunii George Miiller, care mi-a atras atenţia: „începutul îngrijorării este sfârşitul credinţei.” Sfârşitul credinţei! Altfel spus, dacă ne rugăm plini de îngrijorare şi de îndoială, nu ne rugăm cu credinţă. Acest lucru zădărniceşte capacitatea lui Dumnezeu de a răspunde rugăciunilor noastre. Din fericire, Miiller continuă, dându-ne o asigurare minunată: „Iar începutul credinţei adevărate este sfârşitul îngrijorării.”
Mulţi ani, unul dintre oamenii la care ţin s-a confruntat cu o problemă din copilărie care i-a afectat foarte mult viaţa adultă. M-am rugat pentru el în fiecare zi, de fiecare dată oferindu-I lui Dumnezeu toate datele problemei. La finalul momentelor de rugăciune eram aşa de deprimată în urmă repetării problemei aceleia, aparent insurmontabile, încât abia trăgeam de mine tot restul zilei. Începusem să evit momentele de rugăciune, deoarece deveniseră deprimante. Deşi simţeam că las problema în mâna Domnului, în realitate îmi slăbeam propria credinţă prin faptul că zăboveam asupra detaliilor. Abia după ce am înţeles că mă rugam fără credinţă mi-am schimbat rugăciunea. Am încetat să-I mai prezint lui Dumnezeu toate detaliile şi nu am mai făcut decât să-I reamintesc de îngrijorarea mea, lăsând pe seama Lui găsirea răspunsurilor. Nu mai eram deprimată şi nu mă mai îngrijoram pentru acea problemă. într-un timp extraordinar de scurt am început să văd schimbări în viaţa celui drag pentru care mă rugam. Dumnezeu a lucrat în moduri la care nici nu m-aş fi gândit. Acum îi aduc laudă pentru că ştiu că eu nu am avut niciun rol în rezolvarea problemei, decât acela că am crezut.
Ellen White scrie: „Tatăl nostru ceresc are o mie de căi pe care ne poate veni în ajutor şi despre care nu ştim nimic.” (Viaţa lui Iisus, Editura Viaţă şi Sănătate, Pantelimon, 2015, p. 282). Nimic! Dumnezeu nu este limitat de gândirea noastră finită. El are la dispoziţie toate resursele cerului. Aşadar, de ce ne îngrijorăm şi de ce ne lipseşte credinţa? Soluţia la problema îngrijorării este să ne întărim credinţa, concentrându-ne pe iubirea extraordinară a lui Dumnezeu şi pe capacitatea Lui nelimitată de a ne rezolva toate problemele. De ce să nu-I acceptăm invitaţia plină de dragoste: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” (Matei 11:28)
Caria Baker
