„Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi”, zice Domnul, „gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.” – Ieremia 29:11
Într-o dimineaţă de Sabat, pe la mijlocul anilor 1990, m-am trezit şi mi-am dat seama că e Sabatul dedicat Departamentului Misiunea Femeii. Însemna că o femeie va predica la biserica mea. Chiar nu prea aveam chef să ascult ce avea aceasta de spus. M-am pregătit totuşi, împreună cu familia mea, să mergem la Şcoala de Sabat şi apoi la serviciul divin. Vorbitoare avea să fie Rose Otis, editoarea unui devotional de femei de la acea vreme. Nu îmi aduc aminte titlul exact al predicii ei, dar leitmotivul a fost: „Doamne, fa-mă o femeie pe care să o poţi folosi!”
În ciuda apatiei mele, când am intrat în biserică, m-am trezit repetând de multe ori aceste cuvinte în zilele care au urmat. În cele din urmă, au devenit o parte a rugăciunii mele din fiecare dimineaţă şi leitmotivul meu. Şi Dumnezeu a început să lucreze în viaţa mea, dar dintr-un unghi cu totul diferit de cel din care aş fi spus că mi-aş dori, în caz că m-ar fi întrebat.
După un an sau doi, soţul meu a venit acasă de la serviciu într-o zi şi mi-a spus că vrea să se întoarcă la facultate şi să studieze contabilitatea. După o zi, mi-a adus la cunoştinţă că Dumnezeu îl chemase să intre în lucrarea Sa. S-a înscris la cursuri şi, ca să scurtez povestea, după câţiva ani a devenit pastorul unui mic district format din trei biserici, în Virginia de Vest.
Nu eram încântată. Nu voiam să plec de la casa mea şi să mă mut într-un loc nou. Mă simţeam destul de bine unde eram. Nu voiam să îmi las prietenele şi să îmi fac altele noi. Îmi plăcea viaţa pe care o aveam. Eram implicată şi la biserică. Făceam homeschooling cu copiii mei şi eram foarte activă într-un grup de homeschooling, îmi plăcea cum trăiam şi nu voiam să fiu soţie de pastor. Nu eram încântată şi le-am transmis asta tuturor, inclusiv soţului meu (şi lui Dumnezeu). Dar, în ciuda văicărelilor şi rezistenţei mele, lucrurile s-au întâmplat rapid. Ne-am scos casa la vânzare. Cineva a făcut o ofertă. Noi înşine am făcut o ofertă şi cineva a acceptat-o. Toate acestea, în opt zile. Dumnezeu nu acorda atenţie nemulţumirilor mele.
Sau le acorda totuşi atenţie? De-a lungul întregii perioade tumultuoase care a presupus mutarea, despărţirea de prieteni, facerea de noi prieteni şi acomodarea cu un nou gen de serviciu, am continuat să repet: „Doamne, fă-mă o femeie pe care să o poţi folosi!”, fără să îmi dau seama că Dumnezeu exact asta făcea.
Kathy Pepper
