Naturalizarea mea

Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă şi s-a încuiat uşa. – Matei 25:10,11

Landul în care locuim noi este unul dintre puţinele landuri din Germania în care, în fiecare an, cetăţenii recent naturalizaţi sunt invitaţi la o recepţie. Primirea cetăţeniei germane nu este doar o formalitate. Este expresia dorinţei de a deveni parte a vieţii ţării, în toate aspectele ei, şi a intenţiei de a contribui cu ceva.

Am primit din partea magistratului landului invitaţia la o recepţie organizată la castelul Stauffenberg, pentru că primisem cetăţenia germană în decursul ultimului an. Ceremonia a început cu punctualitatea germană, la ora 17 fix. Uşa s-a închis şi fanfara a început să cânte. Apoi s-a auzit o bătaie în uşă, iar invitaţii întârziaţi au fost lăsaţi să intre. Pierduseră începutul ceremoniei şi au deranjat audienţa. Apoi a fost linişte pentru o vreme, după care s-a auzit altă bătaie la uşă, apoi o alta şi încă una, pe măsură ce alţii ajungeau extrem de târziu. Am considerat asta o lipsă de respect faţă de magistrat şi administraţia sa. Mi-aş fi dorit să se fi încuiat uşa.

În timp ce ascultam cuvântarea, m-am gândit amuzată la pilda celor zece fecioare. Fetele care erau gata şi îl aşteptau pe mire au putut intra în sala de nuntă împreună cu mirele. Apoi uşa s-a închis. Celelalte fete nu erau acolo la momentul potrivit şi nu au putut intra mai târziu, oricât de tare au bătut la uşă.

La această ceremonie, naturalizarea mea a devenit mai mult decât o formalitate. Am devenit parte a noului meu popor. Eram una de-a lor. Acum trebuie să mă identific cu noua mea naţiune. Mi-am dat seama că nu mai puteam spune: „Voi, germanii…” A fost o experienţă aşa de emoţionantă pentru mine, încât mi-au curs lacrimi şi mi-a tremurat vocea când s-a intonat imnul. În sfârşit, eram integrată. Trăisem ca străină în Germania peste 40 de ani, practic ca un observator.

Îmi răsare în minte o întrebare: Mă consider eu o creştină integrată în poporul lui Dumnezeu? Sau mi-am menţinut statutul de observator din exterior? Încă vorbesc despre biserică din perspectiva observatorului? Chiar vreau să fac parte din împărăţia lui Dumnezeu, cu toate privilegiile şi îndatoririle? Sunt o parte activă a poporului lui Dumnezeu?

Hannele Ottschofski

Ardis Carolyn
Ardis Carolyn
E frumos să împărtășim cu prietenii experiențele vieții, dar și mai frumos este să alegem astăzi să înaintăm împreună cu Dumnezeu. Ardis Carolyn, alături de alte femei povestesc despre călătoria lor spirituală în cartea „Înaintăm împreună” - apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor