Grădina uscată

    Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi. 1 Petru 5:7

    În scrisoare se menţionează că e nevoie de voluntari pentru grădina comunitară. Se pare că aceasta s-a uscat. Neştiind exact pe unde se află această grădină, ignor invitaţia. O săptămână mai târziu, soseşte o carte poştală: „Grădina comunitară are nevoie de un voluntar.” Aşa că decid să merg voluntară.

    După cum se pare, grădina e aproape de casa mea. Poarta ruginită scârţâie când o deschid. E trecut de orele dimineţii şi o femeie în vârstă trebăluieşte, cocoşată, cu o pălărie de paie pe cap şi o găleată în care are uneltele de grădinărit.

    – O să vopsească gardul imediat ce această grădină revine la gloria ei frumoasă, rosteşte ea, iar eu mă uit în jur la uscăciune. Pun roşii. Îţi plac roşiile? adaugă ea.

    – Da, îmi plac, îi răspund eu, cu un zâmbet.

    – Poftim! Hai şi ajută-mă! zice ea şi îmi întinde un pachet cu seminţe de roşii, în următoarea oră, aflu că numele ei e Susan. Fostă asistentă, locuieşte de zece ani în acest cartier.

    – Dintotdeauna mi-am dorit o grădină, dar am fost prea ocupată cu serviciul. Aş sta toată ziua aici, dacă mi-ar da voie doctorii.

    – Doctorii?

    M-am oprit din săpat. Ochii albaştri ai lui Susan i-au întâlnit pe ai mei. Are tumoare cerebrală. Nu este operabilă şi a optat să nu facă chimioterapie la vârsta ei. Susan bate pământul, sub care se află bine învelite minusculele roşii, în pătura de sol răcoros.

    – M-am lăsat în seama lui Dumnezeu – spune ea. Când mi s-a pus diagnosticul, am început să îmi fac griji cu privire la copii şi nepoţi – adaugă, privind pentru un moment în altă direcţie. Sunt foarte multe lucruri cu privire la care se poate îngrijora un om. Stau acasă şi mă îngrijorez. Într-o zi, pur şi simplu, m-am rugat ca Dumnezeu să îmi ia toate grijile. M-am sculat şi am venit aici. O să aibă El grijă de toate.

    Ascult atentă siguranţa din vocea ei: „O să aibă El grijă de toate.” În drum spre casă, mă gândesc la grijile, poverile, preocupările pe care le am. Mă uit în spate, spre grădină. Mâine o s-o întâlnesc din nou pe Susan, prietena mea, care are grijă de o grădină uscată şi îşi lasă grijile în seama lui Dumnezeu.

    Dragă Tată ceresc, îţi încredinţez Ţie îngrijorările mele, ştiind că Tu îmi porţi de grijă, aducându-mi aminte că, aşa cum Tu ai grijă de mine, şi eu trebuie să am grijă de alţii.

    Dixil Rodrigues

    Ardis Carolyn
    Ardis Carolyn
    E frumos să împărtășim cu prietenii experiențele vieții, dar și mai frumos este să alegem astăzi să înaintăm împreună cu Dumnezeu. Ardis Carolyn, alături de alte femei povestesc despre călătoria lor spirituală în cartea „Înaintăm împreună” - apărută la Editura Viață și Sănătate.

    Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

    Publicate astăzi