Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile! (Evrei 4:7)
Dumnezeu mi-a condus viaţa în aşa fel încât eu şi familia mea să ne întoarcem la El.
Bunica mea a fost adventistă. Copilă fiind, o însoţeam la biserică. Am învăţat cântece care îmi plăceau. Dar anii au trecut şi m-am căsătorit cu un băiat bun, dar neadventist. După căsătorie, mama a început să meargă la biserică, şi apoi s-a botezat. M-am bucurat pentru ea. Întotdeauna credeam că oamenii care se adunau acolo în Sabat trăiau după voia lui Dumnezeu.
De obicei, iarna se desfăşurau programe de evanghelizare. Însă tocmai în perioada aceea, noi tăiam porcul. Îmi amintesc parcă a fost ieri. Fratele Wilhelm Moldovan a venit la Nazna pentru a ţine un astfel de program pe teme biblice. Într-una din seri, tocmai când eu tăiam porcul, mama a intrat la noi în bucătărie. Văzându-mă, a început să plângă şi mi-a zis:
– Multe persoane sunt invitate să vină la biserică pentru această ocazie specială, doar din familia mea nu vine nimeni…
Aceste vorbe m-au atins şi îmi răsunau mereu în urechi. Aşa că m-am hotărât să fac tot ce pot mai bine ca să particip la acel program împreună cu Relu, soţul meu. La momentul potrivit, i-am zis:
– Relu, ai vrea să mergem şi noi la evanghelizare duminică seara? Oricum e seară şi nu ne vede nimeni.
Spre surprinderea şi bucuria mea, replica lui m-a făcut să radiez:
– Mergem şi dacă ne vede lumea!
Ascultând mesajul prezentat, am fost profund impresionaţi. În ocaziile următoare, el era cel care avea iniţiativa de a merge la biserică.
Au mai trecut şase ani. Deşi cunoşteam adevărul, nu reuşeam să luăm hotărârea de a ne boteza. A venit un pastor din America, Louis Torres, care a ţinut o altă serie de prezentări la Sala Polivalentă din Târgu Mureş. Atunci am înţeles mai profund dragostea şi chemarea lui Dumnezeu; ne-am hotărât să-I predăm viaţa şi să ne botezăm toţi patru: familia noastră, trei la număr, şi nepotul, Septimiu. A fost o zi de mare bucurie şi împlinire.
Socrii mei nu au fost de acord şi s-au supărat foarte tare. Dar Septimiu locuia cu ei în casă şi îi vorbea mereu soacrei mele despre mântuire, ca dar al lui Dumnezeu. După doi ani, şi-a exprimat dorinţa de a veni la biserică. Şi a venit. Nu după mult timp s-a îmbolnăvit de cancer şi, după operaţie, nu a mai putut veni. Dar a dorit să se boteze şi fost botezată înainte de a muri.
Nu am cuvinte să-I mulţumesc Domnului Isus pentru modul în care ne-a condus viaţa, pentru dragostea Lui, pentru tot ce a făcut pentru mine! Aştept cu dor revenirea Sa. Îl aştepţi şi tu?
Fodor Elena, Nazna, Transilvania de Sud
