Netezeşte calea Ta sub paşii mei

    Recunoaşte-L în toate căile tale şi el îţi va netezi cărările. (Proverbele 3:6)

    Pe cărarea tinereţii e bine să ne aducem aminte de Creatorul nostru, să ne bucurăm şi să fim cu inima veselă, să ne împodobim omul ascuns al inimii cu un duh de dragoste şi blândeţe, rămânând smeriţi şi ascultând de Cuvântul lui Dumnezeu. Iar prin rugăciune, vom fi păziţi de atacurile aprige ce vin din partea celui rău, care au drept scop pierderea noastră.

    Din dorinţa de a asculta glasul Creatorului chiar şi atunci când părea că a scăpat situaţia de sub control, El a ales să dea un sens vieţii mele.

    Aveam doar cinci anişori, abia mă obişnuisem cu glasul mamei, cu privirea ei blândă şi cu atingerile ei calde, care mă făceau să simt că viaţa e frumoasă…, şi exact în acel moment, El, Cel care nu greşeşte niciodată, a îngăduit ca mama să treacă la odihnă.

    De-a lungul timpului…, am văzut copii fericiţi alături de părinţi, alături de mama lor. Eu nu am avut acest privilegiu. Mama a lipsit în cele mai importante momente din viaţa mea. Mi-aş fi dorit ca mama să mă vadă în prima mea zi de şcoală. De mică am visat ca mama să fie alături de mine în ziua nunţii mele…, însă ea a lipsit şi atunci. Apoi am devenit la rându-mi mamă şi primul gând a fost… la ea! Mama mea… ar fi devenit bunică. Mi-aş fi dorit să o văd strângându-şi nepotul la piept…, măcar o dată!

    Am avut multe momente de tristeţe, de plâns în singurătate, de amărăciune, de confuzie. Mă întrebam cum aş mai putea zbura eu… fără una dintre aripi? Timpul a trecut… şi cum toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, drumul meu a fost netezit de El.

    Am înţeles mai târziu că nu aş fi fost cine sunt azi cu ambele aripi! Dumnezeu m-a ales şi m-a pus deoparte ca, prin mâna mea, să treacă generaţii întregi de copii. Am învăţat să fiu ceea ce eu nu am avut. Am învăţat să le fiu mamă celor care trec prin situaţii grele, celor care suferă şi se simt ne-înţeleşi, respinşi, mamă şi prieten celor care s-au simţit „un nimic” măcar o dată în viaţă, exact cum m-am simţit eu mult timp după pierderea mamei.

    Am învăţat să-i învăţ pe alţii, să-i înţeleg, să-i ascult şi să-i sfătuiesc. Zeci, sute de copii, la nivel local, la nivel judeţean şi în definitiv… la nivelul împărăţiei cerurilor au făcut primii paşi în credinţă împreună cu mine! Îl laud pe Dumnezeu pentru lucrul acesta, dar şi pentru faptul că sacrificiul mamei şi sacrificiile ulterioare au avut şi vor avea un ecou veşnic! Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi…, chiar şi atunci când noi nu îl înţelegem… El netezeşte cărarea sub paşii celor ce sunt la dispoziţia Lui!

    Otilia Toma, Muntenia

    Judith Couchman
    Judith Couchman
    Cartea „Mic dejun pentru sufletul tău” este ca un buchet de vești bune care sunt povestite cu entuziasm specific românesc. Din toate zonele țării, și chiar de peste hotare, femeile Îi sunt recunoscătoare lui Dumneazeu pentru grija pe care le-o poartă, pentru experiențele zilnice în care descoperă dragostea Lui infinită și pentru privilegiul de a împărtăși bucuria cunoașterii lui Isus Hristos ca Mantuitor personal cu persoanele din sfera de influență. În zorii dimineții, acesta îți oferă un plus de motivație pentru a porni pe drumul vieții cu încrederea că orice provocare poate fi depășită și orice ispită poate fi biruită cu ajutorul Lui.

    Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

    Publicate astăzi
    Articolul precedentUn plan măreț
    Articolul următorNumai prin har