Până și copiii mă disprețuiesc: dacă mă scol, ei mă ocărăsc. Aceia în care mă încredeam mă urăsc, aceia pe care îi iubeam s-au întors împotriva mea. – Iov 19:18,19
Chiar dacă era neprihănit, fără pată, temător de Dumnezeu și își întorcea fața de la rău, Iov a suferit totuși o serie de nenorociri care l-au dus la limita extremă a suferinței. El nu știa că Dumnezeu îi permisese lui Satana să-l încerce până la limită. Nu știa decât că, deși Îi era credincios lui Dumnezeu, suferea cele mai rele nenorociri pe care și le-ar fi putut imagina cineva.
În primul rând, un grup de nomazi din Arabia au dat iama în proprietățile sale, luându-i toți boii și măgarii, omorându-i pe slujitori. În al doilea rând, turmele și păstorii săi au fost arși într-un incendiu uriaș. În al treilea rând, bande de caldeeni (popoare semitice din sudul Mesopotamiei) i-au jefuit toate cămilele și i-au omorât cu sabia pe servitorii care erau cu ele. În al patrulea rând, toți cei șapte fii și trei fiice, care se aflau la o petrecere în casa celui mai mare, au fost omorâți de un vânt puternic venit din deșert, care a lovit în cele patru colțuri ale casei, făcând structura să se prăbușească peste ei. În al cincilea rând, Satana a trimis peste Iov o erupție care i-a afectat întregul corp, de la picioare până în creștet, cauzându-i mâncărimi intense.
Chiar și cele mai mari pierderi pot fi tolerate atunci când cei dragi și oameni sensibili și grijulii îi sunt aproape și îl ajută pe cel în suferință să traverseze perioada grea. Dar Iov nu a beneficiat de acest factor fundamental de susținere. În mijlocul acestor suferințe teribile, soția i-a spus: „Tu rămâi neclintit în neprihănirea ta! Blestemă pe Dumnezeu și mori” (Iov 2:9). Trei dintre cei mai buni prieteni ai lui Iov s-au angajat într-un dialog cu el nu pentru a-l susține, ci pentru a-l ocărî din cauza presupuselor sale fapte rele, acuzându-l de păcate îngrozitoare și minciuni. Toată lumea i-a întors spatele, după cum putem vedea în propria sa cuvântare, din Iov 19. Frații lui s-au îndepărtat și ei de el, rudele și prietenii îl ocoleau, slujitoarele îl credeau ciudat, servitorii nu-i răspundeau când îi chema și cei mai apropiați prieteni îl detestau. Textul de astăzi ne spune că și copiii îl disprețuiau.
Să pierzi totul și să fii respins de cei mai apropiați ai tăi este o tragedie răsunătoare. Poate că ai trăit ceva asemănător sau poate știi pe cineva care a trecut printr‑o asemenea situație. Trebuie însă să fii sigur de un lucru: chiar și atunci când cei dragi te abandonează, Dumnezeu te va susține în tot felul de încercări. El îți lasă o minunată promisiune când îți spune că va fi cu tine „până la sfârșitul veacului” (Matei 28:20).
