Creaţi după chipul lui Dumnezeu

Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. – Geneza 1:27

Al şaptelea simptom al depresiei este complexul de inferioritate, care îi dă persoanei un simţământ de inadecvare, incapacitate, nesiguranţă în legătură cu îndeplinirea unei sarcini oarecare. Elisa era un exemplu clar de stimă de sine scăzută. Deşi avea o experienţă vastă şi calificări excelente pentru postul ei de bibliotecar-asistent, ea se considera totuşi incompetentă. Din cauza respectului de sine scăzut, a ajuns să-şi desfăşoare activitatea încet şi cu multe greşeli. De câte ori trebuia să facă un lucru nou, obişnuia să spună: „Asta nu e pentru mine”; „E prea greu”; „Este o provocare prea mare pentru mine” şi alte scuze similare. Întrucât era creştină, inferioritatea Elisei nu era o mărturie bună pentru colegii ei. Ar fi fost de preferat ca ea să-şi prezinte calităţile şi atributele personale şi să-I dea lui Dumnezeu credit pentru darurile ei.

Cât priveşte stima de sine, există un echilibru fragil între neîncredere şi mândrie. Cum să păstrezi nivelul optim? Am (J) ajuns odată cu maşina în zona oraşului Los Angeles pentru a participa la o întâlnire cu foşti studenţi. Traficul era atât de aglomerat încât a trebuit să folosesc GPS-ul ca să mă îndrume pe o rută alternativă. Navigatorul m-a purtat pe Ventura Boulevard şi mi-am dat imediat seama ce fel de oameni locuiau pe-acolo. Frizerii, magazine de îmbrăcăminte, clinici de chirurgie plastică şi de cosmetică dentară, săli de sport, saIoane de masaj, magazine de decoraţiuni interioare, maşini luxoase se etalau unele după altele. Mi-am dat seama că eram în zona Hollywood şi îmi era clar că aspectul era fundamental acolo. Majoritatea rezidenţilor işi concentrau cea mai mare parte a resurselor pe îmbunătăţirea imaginii de sine, transformându-și aspectul exterior. Totuşi creştinismul nu pune mare preţ pe podoabe exterioare, ci pe podoaba interioară, cum spune inspirat Petru: „Ci să fie omul ascuns al inimii; în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu” (1 Petru 3:4).

Noi ar trebui să ne ferim categoric şi definitiv de concentrarea pe „eu”. În acelaşi timp, Dumnezeu nu vrea să ne considerăm inferiori. Versetul de astăzi arată adevărata noastră ascendenţă: avem origine cerească, suntem creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Ar trebui să fim foarte mândri că suntem modelaţi şi concepuţi după chipul Creatorului.

Dacă simţământul de inferioritate te bântuie, gândeşte-te la originea ta divină. Mai gândeşte-te şi la cruce: sacrificiul lui Isus pentru salvarea ta arată valoarea infinită pe care o ai înaintea lui Dumnezeu.

Julian Melgosa și Laura Fidanza
Julian Melgosa și Laura Fidanza
Aceste meditaţii zilnice sunt pe teme care îţi pot consolida stima de sine şi relaţiile de familie, dar te pot şi ajuta să-ţi cristalizezi valorile. Mai mult, aceste mesaje te vor sprijini în lupta cu anxietatea sau cu depresia, trăind cu certitudinea salvării prin harul lui Dumnezeu. Autorii sunt doi psihologi creştini cu experienţă, care oferă citate şi promisiuni biblice adecvate pentru îngrijorările şi durerile cotidiene, ce pot fi diminuate prin influenţa divină a Sfintelor Scripturi.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor