Rebel fără cauză

O, de ar rămâne ei cu aceeaşi inimă ca să se teamă de Mine şi să păzească toate poruncile Mele, ca să fie fericiţi pe vecie, ei şi copiii lor! – Deuteronomul 5:29

Rebel fără cauză este titlul unui film american din anii ’50, în regia lui Nicholas Ray. Personajul principal, Jim Stark (James Dean), este un adolescent care avea o dorinţă intensă de libertate. El respinge regulile stabilite de societate, ajungând astfel să se implice într-o serie de lupte şi dispute. Personajul se remarcă prin dorinţa lui de libertate exprimată prin sfidarea legilor. Sunt legile sociale împotriva libertăţii? Ce înseamnă să te simţi liber?

Pentru Jim Stark, libertatea însemna să se elibereze de toate restricţiile; pentru alţii, libertatea înseamnă să-şi urmeze vocea inimii; pentru scriitorul american Eric Hoffer, decorat de preşedintele Ronald Reagan cu Medalia Prezidenţială a Libertăţii, a însemnat să evadeze, „din tigaia de prăjit, direct în foc”.

În mod evident, libertatea este legată de respingerea controlului, a dominării şi de deţinerea puterii de a alege. Dar, în zelul fiinţei umane de a câştiga libertatea, se întâmplă uzual ca mulţi să ajungă sclavii propriilor dorinţe, pofte, imoralităţi şi desfrânări. Mulţumirea de sine şi lipsa de restricţii – promovate de faimosul pediatru Benjamin Spock încă din anii 1940 – nu au dus la independenţă şi libertate, ci, dimpotrivă, la delincvenţă juvenilă în următoarele decade. În cazul a milioane de tineri, acest fenomen a generat un sentiment major de insecuritate şi dificultăţi de gestionare a propriei identităţi.

Pe de altă parte, regulile pe care Dumnezeu le-a stabilit sunt născute din înţelepciunea Sa infinită şi au scopul să-i facă pe oameni fericiţi. Textul biblic de astăzi prezintă intenţiile lui Dumnezeu atunci când a prescris reguli şi porunci. „O, de ar rămâne ei cu aceeaşi inimă ca să se teamă de Mine şi să păzească toate poruncile Mele, ca să fie fericiţi pe vecie, ei şi copiii lor”, deoarece Isus declară: „Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug” (Ioan 10:10).

Astăzi te invităm să te gândeşti la intenţia lui Dumnezeu în ce priveşte legile şi poruncile Sale legate de sănătate. Ca un părinte iubitor, El doreşte din tot sufletul binele copiilor Săi şi vrea să-i vadă dezvoltându-se până la potenţialul lor deplin. Noi ne putem exercita puterea de alegere şi hotărî ce este cel mai bine, şi anume să cunoaştem şi să urmăm instrucţiunile Sale. Apoi putem spune: „Voi umbla în loc larg, căci caut poruncile Tale” (Psalmii 119:45).

Julian Melgosa și Laura Fidanza
Julian Melgosa și Laura Fidanza
Aceste meditaţii zilnice sunt pe teme care îţi pot consolida stima de sine şi relaţiile de familie, dar te pot şi ajuta să-ţi cristalizezi valorile. Mai mult, aceste mesaje te vor sprijini în lupta cu anxietatea sau cu depresia, trăind cu certitudinea salvării prin harul lui Dumnezeu. Autorii sunt doi psihologi creştini cu experienţă, care oferă citate şi promisiuni biblice adecvate pentru îngrijorările şi durerile cotidiene, ce pot fi diminuate prin influenţa divină a Sfintelor Scripturi.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor