Reabilitarea

Împărăteasa Estera, fata lui Abihail, și iudeul Mardoheu au scris stăruitor a doua oară pentru ca să întărească scrisoarea privitoare la Purim. Au trimis scrisori tuturor iudeilor în cele o sută douăzeci și șapte de ținuturi ale împăratului Ahașveroș. Ele cuprindeau cuvinte de pace și de credincioșie. – Estera 9:29,30

Sărbătoarea Purim (pluralul de la pur, care înseamnă „sorți”) poartă acest nume pentru că aceasta a fost metoda folosită de Haman ca să stabilească ziua în care evreii aveau să fie omorâți (Estera 3:7). Este sărbătorită și astăzi de către evrei și este una dintre cele mai pline de bucurie ocazii. Ei sărbătoresc reabilitarea poporului evreu, cum este scris în cartea Esterei. Sărbătoarea Purim are loc la 14 adar, de obicei în martie, exact cu o lună înainte de Paște. În acea zi, familiile și comunitățile de credincioși citesc cartea Estera și se bucură de evenimentul miraculos descris acolo. În timpul recitării, produc un clinchet zgomotos ca de castanietă sau pur și simplu lovesc pământul când este amintit numele lui Haman, sugerând ca acesta să fie șters din toate consemnările. De asemenea, se răsfață cu mâncare tradițională pentru această ocazie sau cu niște biscuiți triunghiulari umpluți cu dulceață, care sunt consumați numai în timpul acestei sărbători. Apoi fac donații de hrană cu scop umanitar, după îndemnul din Estera 9:22. În unele locuri există obiceiul îmbrăcării anumitor costume, care adaugă o atmosferă festivă bucuriei de Purim.

Versetul de astăzi arată contrastul dintre Estera și Mardoheu înainte și după acest episod. Mardoheu era un deportat din Ierusalim care adoptase și crescuse o verișoară mai mică, pe Hadasa (Estera), în cetatea Susa, rezidența imperială. Ei au fost niște oameni simpli care au trăit experiențe extraordinare datorită unei serii de evenimente. La final, ei ajung să fie cele mai influente două persoane din imperiu (Estera 2:8; 9:4,20,29; 10:2,3).

Putem observa aici și fenomenul rezilienței. După o lungă și nesigură perioadă de suferință, Estera și Mardoheu, în ciuda condițiilor modeste și a originii lor evreiești, au ajuns la vârful puterii în Imperiul Persan. Mai presus de toate, ei au devenit instrumente prin care au fost salvați o mulțime de evrei.

Când stăm de partea Domnului, chiar dacă trecem prin situații de durere și neliniște, El va găsi o cale, ca în cazul Esterei și al lui Mardoheu. Să ne rugăm astăzi pentru ocrotirea Lui la fiecare pas pe care îl facem, iar puterea Lui va ajunge să elimine problemele pe care le întâmpinăm.

Julian Melgosa și Laura Fidanza
Julian Melgosa și Laura Fidanza
Aceste meditaţii zilnice sunt pe teme care îţi pot consolida stima de sine şi relaţiile de familie, dar te pot şi ajuta să-ţi cristalizezi valorile. Mai mult, aceste mesaje te vor sprijini în lupta cu anxietatea sau cu depresia, trăind cu certitudinea salvării prin harul lui Dumnezeu. Autorii sunt doi psihologi creştini cu experienţă, care oferă citate şi promisiuni biblice adecvate pentru îngrijorările şi durerile cotidiene, ce pot fi diminuate prin influenţa divină a Sfintelor Scripturi.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentBiserica – o familie
Articolul următorCine a lăsat lumina aprinsă?