Pentru ce stai aşa de departe, Doamne? Pentru ce Te ascunzi la vreme de necaz? – Psalmii 10:1
Jean Piaget, părintele psihologiei copilului, a descoperit o bornă importantă în dezvoltarea copilului: permanenţa obiectului. Când se joacă cu jucăria sau cu obiectul preferat, copilaşii de o lună arată entuziasm chiar şi numai la vederea acestuia şi încearcă să ajungă la el. Dar, în clipa în care jucăria dispare din câmpul vizual, chiar dacă este în faţa lor, copiii îşi pierd tot interesul. Pentru copil, obiectul a dispărut complet. Dar, după primul an de viaţă, în general după împlinirea vârstei de doi ani, atunci când ascundem o jucărie de un copil, acesta nu rămâne indiferent, ci începe să o caute şi chiar se enervează dacă nu reuşeşte să o găsească, pentru că el ştie că ea există chiar dacă n-o poate vedea. Psihologii consideră că această realizare naturală este pozitivă şi foarte importantă pentru că ea deschide calea pentru cunoştinţe mai avansate.
În anii care urmează, copiii se bucură atunci când se joacă de-a v-aţi ascunselea sau jocuri în care fac obiecte să dispară. Izbucnesc în râs la asemenea activităţi. Dispariţia şi reapariţia este foarte nostimă, pentru că adânc în sufletul lor ştiu că obiectul sau persoana nu a dispărut în realitate. Pe măsură ce cresc, îşi pierd interesul pentru asemenea jocuri, probabil pentru că ştiu bine că obiectele nu pot să dispară şi sunt prezente oricum, chiar dacă nu sunt vizibile.
Psalmistul întreabă: „O, Doamne, unde eşti? De ce te ascunzi de mine în vremurile de strâmtorare?” în mijlocul bolii, al incertitudinii, durerii, nedreptăţii, luptelor, greutăţilor şi tristeţii, ne întrebăm: „Unde eşti, Doamne?” Aceasta este o întrebare umană normală, dar adevărul este că Dumnezeu nu Se ascunde. El este aproape pe timp de strâmtorare. Câteodată, El hotărăşte să nu intervină, iar motivele Sale rămân tainice şi nu sunt accesibile fiinţei umane. Ceea ce ştim cu adevărat este că uneori Dumnezeu decide să aştepte pentru că durerea temporară înseamnă răsplată pe termen lung.
Dacă treci prin încercări şi te întrebi unde este Dumnezeu, adu-ţi aminte că El nu a dispărut printr-o magie. El veghează asupra ta şi te însoţeşte în durere şi agonie. Cu un pic mai multă atenţie, ai putea să-I percepi prezenţa. E posibil să-ţi pierzi puterea în mijlocul suferinţelor, dar apostolul Pavel te încurajează să nu cazi: chiar dacă omul din afară se strică, „totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi. Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă” (2 Corinteni 4:16,17).
