Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi. – Matei 5:6
Una dintre cele mai mari nedreptăţi pe care le-a săvârşit vreodată omenirea a fost Holocaustul, în cel de-al Doilea Război Mondial. Primo Levi, un scriitor italian, supravieţuitor al lagărului de exterminare Monowitz (Auschwitz), în faimoasa sa lucrare Se questo e un uomo (Dacă şi acesta este un om), descrie principiile care au guvernat aceste lagăre, conform mărturiilor sale personale. Întâi, oamenii erau judecaţi (n-am putea spune evaluaţi) după cât de mult au contribuit prin activitatea lor (pentru regimul german) şi acesta era temeiul păstrării sau nu a lor în viaţă. Pe de altă parte, structura socială era guvernată de opresiunea celor mai puternici asupra celor mai slabi. Din cauza discriminării, a ostilităţii şi a lipsurilor, viaţa din lagăr era crudă şi cei mai mulţi dintre oameni erau clasificaţi – spune autorul – ca inamici sau rivali. Îţi pare ceva cunoscut? Poate că într-o mai mică măsură, în comparaţie cu Holocaustul. Da, aceste principii sunt încă valide în zilele noastre, dar în forme mai subtile şi rafinate.
Cărţi precum cea menţionată mai sus exprimă strigătul după dreptate şi deplâng atrocităţile trăite. În acelaşi fel, de-a lungul vremurilor, oamenii au strigat după dreptate înaintea împăratului universului. Celor care se apropie de El, Dumnezeu le spune: „Cel ce a sădit urechea s-ar putea să n-audă? Cel ce a întocmit ochiul s-ar putea să nu vadă?” (Psalmii 94:9). „Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, care strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei?” (Luca 18:7).
S-au scris preţioase promisiuni: „Cel ce împărăţeşte între oameni cu dreptate, Cel ce împărăţeşte în frică de Dumnezeu” (2 Samuel 23:3). „Fiecare va fi ca un adăpost împotriva vântului şi ca un loc de săpare împotriva furtunii, ca nişte râuri de apă într-un loc uscat, ca umbra unei stânci mari intr-un pământ ars de sete” (Isaia 32:2). „… Nu va judeca după înfăţişare, nici nu va hotărî după cele auzite, ci va judeca pe cei săraci cu dreptate şi va hotărî cu nepărtinire asupra nenorociţilor ţării; va lovi pământul cu toiagul cuvântului Lui şi cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău” (Isaia 11:3,4). „Nebunul nu se va mai numi ales la suflet, nici mişelul nu se va mai numi cu inimă largă” (Isaia 32:5). „El nu va slăbi, nici nu Se va lăsa până va aşeza dreptatea pe pământ” (42:4).
Toţi cei care „flămânzesc şi însetează după neprihănire” sunt numiţi „ferice”. Dumnezeu îi numeşte oameni fericiţi. Înţelegi acest lucru? Ei vor fi categoric săturaţi în virtutea dreptăţii divine.
