Dragostea frățească

Iată ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună! – Psalmii 133:1

Iată ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună! – Psalmii 133:1

Esop (620-564 î.Hr.), faimosul povestitor din Grecia antică, a scris o fabulă despre o familie cu copii care tot timpul se certau şi se provocau unul pe altul. Tatăl era supărat din cauza comportamentului lor şi a vrut să le dea o lecţie pe care să nu o uite niciodată. Într-o zi a adus acasă un mănunchi de nuiele subţiri, uscate, foarte bine legate împreună. I-a provocat pe copii să rupă în două mănunchiul. Fiul cel mai mic şi-a încercat puterile, apoi şi fratele său, dar nu au fost în stare de nimic. Apoi tatăl a desfăcut funia cu care era legat snopul şi a despărţit nuielele, dându-le una câte una copiilor. Apoi le-a cerut să le rupă. Bineînţeles că acum au fost în stare să le rupă foarte uşor. Lecţia a fost simplă, dar evidentă: „Dacă sunteţi uniţi, veţi fi puternici şi nimeni nu va putea să vă înfrângă, dar, dacă vă dezbinaţi şi nu sunteţi uniţi, oricine vă poate birui uşor.” În unitate stă puterea.

Sfânta Scriptură menţionează câteva perechi de fraţi: Cain şi Abel; Esau şi Iacov ; apoi pe Iosif şi fraţii săi; Moise, Aaron şi Maria; Petru şi Andrei; Lazăr, Marta și Maria… În multe cazuri, relaţiile dintre ei au fost complexe şi dureroase. Cain l-a omorât pe fratele său Abel din invidie. Esau şi Iacov s-au întrecut încă de la naştere pentru dreptul de întâi născut. Iosif a fost abuzat şi vândut sclav de către fraţii lui. Între Moise, Aaron şi Maria au existat dispute semnificative. Lazăr şi surorile lui nu erau întotdeauna de acord. Câteodată, finalul poveştilor lor de viaţă este fericit, alteori, devastator şi, câteodată, necunoscut. Ceea ce reiese din toate acestea este că problemele între fraţi sunt ceva obişnuit. Dumnezeu nu vrea invidie, rivalitate și ură între fraţi. Versetul de astăzi evidenţiază acest lucru şi constituie un exemplu pentru familia lui Dumnezeu, biserica Sa, şi pentru fiecare familie în parte.

Ioan, tânărul ucenic pe care îl îndrăgea Isus, ne spune să ne iubim unii pe alţii, amintindu-ne de dragostea adevărată, care vine numai de la Dumnezeu, şi că „oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cine nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu pentru că Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4:7,8).

S-ar putea să ai probleme cu fraţii tăi sau ai propriii copii care întotdeauna se ceartă şi se iau la întrecere. Soluţia constă în manifestarea iubirii adevărate, care vine dintr-o legătură apropiată cu Dumnezeu, care este sursa iubirii. Puterea care vine din unitate (ca în fabula lui Esop) este importantă, dar nu este suficientă. Iubirea lui Dumnezeu este soluţia completă. Caut-o şi astăzi!

Julian Melgosa și Laura Fidanza
Julian Melgosa și Laura Fidanza
Aceste meditaţii zilnice sunt pe teme care îţi pot consolida stima de sine şi relaţiile de familie, dar te pot şi ajuta să-ţi cristalizezi valorile. Mai mult, aceste mesaje te vor sprijini în lupta cu anxietatea sau cu depresia, trăind cu certitudinea salvării prin harul lui Dumnezeu. Autorii sunt doi psihologi creştini cu experienţă, care oferă citate şi promisiuni biblice adecvate pentru îngrijorările şi durerile cotidiene, ce pot fi diminuate prin influenţa divină a Sfintelor Scripturi.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentÎndemnuri către bunici
Articolul următorSceptrul